MAI: Personal și echipaje SMURD în sprijinul autorităților ungare; un spital mobil pregătit pentru a fi trimis în zonă

MAI: Personal și echipaje SMURD în sprijinul autorităților ungare; un spital mobil pregătit pentru a fi trimis în zonă

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus trimiterea de personal și echipaje SMURD în sprijinul autorităților ungare, ca urmare a situației semnalate la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată cu privire la accidentul produs miercuri dimineață în Ungaria, în care a fost implicat un autocar românesc.

* UPDATE Accident în Ungaria | Raed Arafat: Răniții sunt transportați la spitalele din această țară

Potrivit unui comunicat MAI, transmis AGERPRES, pentru a interveni la misiunile de salvare și acordare a asistenței medicale de urgență, la locul evenimentului au fost trimise o ambulanță de terapie intensivă SMURD (UTIM) și două ambulanțe de prim ajutor SMURD (tip B) din cadrul ISU Arad, precum și două autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) și o ambulanță de terapie intensivă SMURD (UTIM) de la ISU Timiș.

''Totodată, la acest moment, elicopterul SMURD din Punctul de Operare Aeromedicală Arad este prealertat pentru a interveni în cazul în care situația o impune. De asemenea, ISU Arad a pregătit un post medical avansat (spital mobil), care poate fi trimis de urgență în zonă, în caz de nevoie. La nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Arad și Timiș sunt încheiate protocoale de colaborare cu serviciile de urgență din Ungaria, intervenția comună a structurilor din cele două țări fiind realizată conform procedurilor operaționale stabilite. Acțiunile salvatorilor se derulează în condiții dificile, având în vedere ceața densă și vizibilitatea redusă'', se arată în comunicatul citat.

MAI precizează că accidentul a avut loc pe autostrada M43, la aproximativ 2 kilometri de granița româno-ungară, pe sensul către România. În accident au fost implicate mai multe autovehicule, printre care un autocar cu cetățeni români.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”