Maia Morgenstern joacă pentru prima dată alături de fiica ei. Când va avea loc premiera piesei

După o vară cu activitate teatrală bogată, toamna aduce o premieră notabilă, cu Maia Morgenstern, Marius Bodochi şi Isadora Bălţăteanu în distribuţie. NEBUN DUPĂ TINE este titlul ce îmbogăţeşte noua stagiune, cu o poveste de iubire tumultoasă, în regia Antonellei Cornici. Premiera va avea loc pe 14 septembrie şi va fi găzduită la TNB Sala Studio.

image

Publicul este invitat la un spectacol eveniment, prin însuşi faptul că le reuneşte pe scenă, pentru prima oară, pe fabuloasa Maia Morgenstern şi fiica sa cea mica, tânăra actriţă Isadora Bălţăteanu. Li se alătură pentru un trio memorabil, şarmantul Marius Bodochi.

Spectacolul transpune scenic unul din textele celebre ale apreciatului dramaturg Éric-Emmanuel Schmitt, o poveste ameţitoare precum însăşi vâltoare dragostei. Prinşi între agonie şi extaz sunt un actor genial şi o tânără celebritate a anilor “20, prea răzvrătită pentru vremurile pe care le trăieşte.

Un spectacol despre o mare pasiune a unui geniu pentru o privighetoare care nu a suportat cușca sa. Piesa spune povestea unei căsnicii străbatute de pasiune, gelozii, fericire, certuri și trădare. Istoria adevărată a legendarului cuplu francez Sascha Guitry și Yvonne Printemps care au dominat Parisul și întreaga lume în perioada anilor ‘20. O comedie dulce-amăruie despre viața trăită ca pe scenă.

Spectacolul ajunge şi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa pe 17 septembrie şi la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova pe 18 septembrie .

Bilete pe: Proticket.ro şi Bilet.ro

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR