Maia Sandu: Nu văd cum ne-am descurca fără sprijinul Bucureștiului în această perioadă complicată

Maia Sandu: Nu văd cum ne-am descurca fără sprijinul Bucureștiului în această perioadă complicată

Maia Sandu susține că sprijinul României oferit Republicii Moldova este multidimensional, iar dacă ar rămâne fără el, așa cum a solicitat George Simion, liderul AUR, țara nu va mai fi parte a lumii libere.

Maia Sandu susține că țara sa nu se va descurca fără ajutorul român. FOTO: Facebook.com/ Maia Sandu

Maia Sandu susţine că Republica Moldova depăşește crizele datorită ajutorului acordat de statul român.

,,Sprijinul României este multidimensional. Nu știu dacă este vreun domeniu în care România nu ne sprijină. Și cu resurse pentru dezvoltare. De fiecare dată când avem o criză energetică România vine cu ajutor indiferent dacă vorbim despre electricitate, gaze sau păcură sau altceva. România ne ajută cu sprijin bugetar. România ne ajută atunci când avem criză în sistemul medical. Toate crizele prin care am trecut am reușit să le trecem doar datorită sprijinului României. Vorbesc foarte serios. Altfel nu cred că ne-am fi descurcat. (..) Așa cum spune domnul ministru Popescu de la Chișinău, noi ne simțim că avem două ministere de Externe, ministerul de Externe de la Chișinău și ministerul de Externe de al București. Interesele Republicii Moldova sunt promovate cu aceeași intensitate de către București, așa cum sunt promovate de către Chișinău, de către noi”, a declarat președinta Republicii Moldova pentru RFI.

Șefa statului moldovean a fost întrebată și despre declarația recentă a liderului Aur, George Simion, potrivit căreia ,,România nu mai trebuie să finanțeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chișinău”.

,,Nu mi-am imaginat și nu vreau să-mi imaginez. Avem o relație excelentă. Nu cred că vreodată am avut o relație mai bună între Chișinău și București. Cred că putem să consolidăm și să construim pe această relație. Nu văd cum ne-am descurca fără sprijinul Bucureștiului în această perioadă complicată. Ar însemna să devenim și mai vulnerabili și să ne pierdem șansa de a rămâne parte a lumii libere”, a fost răspunsul Maiei Sandu.

Declarația revoltătoare a lui George Simion

În cadrul Congresului organizat la începutul acestei luni la Alba Iulia, Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat o rezoluție prin care cere unificarea României și Republicii Moldova. Șeful formațiunii Aur, George Simion, a susținut însă că partea română ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.

„Un alt adevăr pe care tot noi trebuie să îl spunem este că România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu guvernul de la Chişinău. Mi-e drag de unii miniştri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanţăm separatism antiromânesc finanţând acea guvernare. Sau finanţându-l pe primarul Chişinăului, antiromânul Ion Ceban. Asta fac, din păcate, cei care au pe mână banii noştri. Niciun leu pentru guvernul de la Chişinău, după cum tot un adevăr pe care trebuie să îl spunem este că s-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii care au venit din Ucraina”, a spus George Simion.

Republica Moldova se confruntă cu o gravă criză energetică, după ce Gazprom a redus livrările de gaze naturale, iar Ucraina nu mai exportă o parte din lumina necesară din cauza atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice. Astfel, autoritățile române i-au livrat pe parcursul lunii noiembrie aproape 90% din curent.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Lovitură de proporții la Rapid: Mircea Lucescu, contract pe 5 ani ca manager general

2 Cele mai noi date despre pensionarii din România

3 VIDEO Multe națiuni occidentale ar trebui să ia în serios această declarație...

4 Vă prezentăm imagini cu noi consilieri aleși în Burnley și Leeds...

5 „Încercați să deschideți negocierile, implicați-i pe chinezi și puneți arma pe masă”