Maia Sandu va participa la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea

Președintele Republicii Moldova se va numără printre oficialii prezenți la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea, desfășurată în data de 6 mai la Londra.

Maia Sandu se va întâlni cu moldovenii din Marea Britanie. Foto: Facebook

Maia Sandu se va întâlni cu moldovenii din Marea Britanie. Foto: Facebook

Anunțul a fost făcut cu Administrația Prezidențială de la Chișinău, care a menționat că Maia Sandu a fost invitată la eveniment de autoritățile britanice.

,,La invitația autorităților britanice, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa la ceremonia de încoronare a Majestății Sale Regele Charles al III-lea, care va avea loc în data de 6 mai”, au anunțat reprezentanții instituției.

După evenimentul istoric, președinta Sandu va avea o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Marea Britanie, mai informează angajații Administrației Prezidențiale.

Eveniment istoric

La Londra au loc ultimele pregătiri pentru marea zi a urcării pe tron a Regelui Charles al III-lea, eveniment la care vor participa lideri, dar și regi și regine din toată lumea. Printre ei se va număra și principesa Margareta a României.

În total, 2.000 de invitaţi care au fost selectaţi cu grijă vor asista la încoronarea Regelui Charles al III-lea la Westminster Abbey. La încoronarea reginei Elisabeta a II-a, în anul 1953, au fost prezente 8.000 de persoane.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR