Majoritatea germanilor consideră că relaţiile dintre Germania şi SUA s-au înrăutăţit sub Trump (sondaj)

Marea majoritate a germanilor consideră că relaţiile dintre ţara lor şi Statele Unite s-au înrăutăţit sub preşedinţia lui Donald Trump, potrivit unui sondaj de opinie, al doilea în tot atâtea zile, citat vineri de dpa.

Sondajul - realizat de YouGov pentru agenţia germană de presă dpa - constată că 69% dintre germani cred că aşa stau lucrurile, comparativ cu doar 2% care consideră că relaţiile dintre cele două ţări s-au îmbunătăţit.

Circa 17% dintre germani cred că relaţiile au rămas neschimbate de când Trump a preluat funcţia în ianuarie 2017, în timp ce 62% au declarat că relaţiile dintre cele două ţări n-au mai fost atât de proaste de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Sondajul YouGov a fost efectuat pe un eşantion de 2.044 de persoane între 23 şi 25 aprilie.

De asemenea, mai mult de două treimi dintre germanii chestionaţi într-un sondaj online realizat de Civey pentru Funke Media Group, publicat joi, au declarat că relaţiile dintre Berlin şi Washington s-au înrăutăţit într-o oarecare măsură (47,3%) sau semnificativ (20,8%) sub preşedintele Trump.

Doar 5,7% consideră că relaţiile s-au îmbunătăţit într-o oarecare măsură sau s-au ameliorat semnificativ. Mai mult de o cincime (21,6%) cred că nu există nicio schimbare, potrivit sondajului Civey/Funke.

Cancelarul Angela Merkel se află vineri la Washington pentru o întâlnire cu Trump, unde chestiuni precum tarifele SUA asupra importurilor de metale, acordul nuclear cu Iranul şi războiul din Siria ar urma să fie discutate.

Aceasta este a doua deplasare a lui Merkel la Washington pentru a se întâlni cu Trump şi are loc în aceeaşi săptămână în care preşedintele francez Emmanuel Macron a fost primit cu mare pompă în cadrul unei vizite de stat de trei zile în SUA. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

4 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist

5 Foarte interesant! / Rușii suflă și-n iaurt când vine vorba de România?