Malaezia: Fostul prim-ministru Najib Razak a fost arestat pentru corupţie

Fostul prim-ministru malaezian Najib Razak a fost arestat marţi, potrivit presei locale, care citează Comisia anticorupţie din această ţară, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Najib Razak, care a condus guvernul malaezian între 2009 şi 2018, este acuzat de deturnarea a circa 4,5 miliarde de dolari de la banca de stat 1MDB, din care aproape 700 milioane de dolari ar fi fost transferate în contul său bancar personal.

El urmează să fie pus sub acuzare miercuri.

Najib a suferit o înfrângere surprinzătoare în alegerile legislative de pe 9 mai în faţa fostului său mentor, Mahathir Mohammad, în vârstă de 92 de ani, care l-a atacat fără întrerupere pe tema scandalului de corupţie.

În săptămânile dinaintea alegerilor, autorităţile malaeziene au confiscat de la reşedinţele private ale lui Najib aproape 300 de milioane de dolari în bani lichizi, bijuterii, ceasuri, genţi şi alte articole de lux. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români