Mama Luizei Melencu: Suntem persoane simple, aş fi vrut personal să vorbesc cu preşedintele Iohannis

Georgeta Melencu, mama Luizei, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie la Caracal, a afirmat vineri că şi-ar fi dorit să vorbească personal cu preşedintele Klaus Iohannis, "de la om la om", despre acest caz.

"Ăsta a fost un strigăt de disperare. Să sperăm că domnul preşedinte ne ascultă şi se implică mai mult în acest caz. Sunt întrebări multe şi sunt fără răspuns. Ca preşedinte al ţării, cred că domnia sa ar putea să se implice. Eu aş fi vrut personal să vorbesc. Suntem persoane simple, aş fi vrut personal să vorbesc cu dânsul. Aş fi vrut personal - de la om la om - să vorbim cu dânsul. (...) Mi-a făcut plăcere că ne-a acceptat, dar sper să se implice cât mai mult în acest caz, ăsta este strigătul meu de disperare", a declarat mama Luizei Melencu la intrarea în Palatul Cotroceni, unde se întâlneşte cu Andrei Muraru, unul dintre consilierii preşedintelui Klaus Iohannis.

Întrebată despre complicele lui Gheorghe Dincă, Melencu a răspuns: "A fost o manipulare, asta e părerea mea. Eu cred că fiica mea nici nu a trecut prin acea casă, dar ţinând cont că tot am vorbit de complici, făcând afirmaţia că fiica mea nu a trecut prin acea casă, a trebuit să existe un complice, dar dânşii probabil au găsit complicele nepotrivit".

Joi, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Ştefan Risipiceanu, complice al lui Gheorghe Dincă, suspectat că a agresat-o sexual pe Luiza Melencu în casa lui Dincă. AGERPRES/(A - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte... / A început și la noi?

2 Acuzațiile lansate de fugarul Cristian Rizea împotriva unor cadre SRI au fost infirmate. Adevărul din spatele „generalului Pufi”

3 Cine se afla la bordul unui avion Iliușin Il-76 al guvernului Rusiei care a zburat din Iran la Moscova zilele trecute?

4 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

5 VIDEO „Inițial au spus da. Grindeanu greșește” / Un lider AUR dezvăluie unde a picat înțelegerea cu PSD