Managerul PSD al Spitalului Județean Târgu Jiu, dosar penal pentru că a spus că nu are aparat de testare pentru coronavirus, deși spitalul avea de doi ani un asemenea dispozitiv

Managerul PSD al Spitalului Județean Târgu Jiu, dosar penal pentru că a spus că nu are aparat de testare pentru coronavirus, deși spitalul avea de doi ani un asemenea dispozitiv

Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Târgu- Jiu au anunțat că s-au autosesizat și au deschis dosar penal in rem, adică doar pentru fapte, pentru acuzații de neglijență în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor, după ce managerul Spitalului Județean Târgu – Jiu, Dumitru Vienescu, a declarat public că unitatea medicală nu ar avea un aparat PCR, pentru depistarea coronavirusului.

Procurorii susțin că în realitate, spitalul ar fi avut de aproximativ doi ani un astfel de aparat, dar pentru punerea în funcțiune a lui trebuia achiziționate kituri speciale.

Aparatul GeneXpert, de tip PCR, are capacitatea de testare și diagnosticare ”certă” a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, arată procurorii.

Potrivit Radio Infinit din Târgu Jiu, spitalul local primise încă din 2018, prin Programul Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei, coordonat din punct de vedere tehnic de Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” București, la SJU Târgu-Jiu, în cadrul Dispensarului TBC, un aparat GeneXpert pentru testarea pacienților cu tuberculoză. La acel moment, actualul manager, Dumitru Vienescu, deținea funcția de director financiar-contabil al spitalului, iar actualul director economic, Gigel Capotă, pe cea de manager.

Comunicatul integral al Parchetului

”La data de 06.04.2020, urmare a unui articol apărut în mass-media și mediul on-line, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, în temeiul art. 292 din C.pr.pen., s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 298 Cod penal, și zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 Cod penal, reținându- se că, managerul D.V., deși a afirmat public că S.J. Tg.-Jiu, jud. Gorj nu deține un aparat PCR, pentru testarea și diagnosticarea certă a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, ulterior, s-a constatat că în unitatea medicală există, de aproximativ doi ani, un aparat GeneXpert, aparat de tip PCR cu capacitate de testare și diagnosticare certă a pacienților infectați cu SARS-CoV-2.

Totodată, s-a reținut că, era necesar, pentru punerea în funcțiune a acestui aparat, să fie achiziționate kit-uri Xpert Epress SARS-CoV-2.

Cauza a fost înregistrată la data de 06.04.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu sub nr. 1077/P/2020, cercetările fiind efectuate de către IPJ – Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economico – Financiare, sub supravegherea unui procuror din cadrul acestei unități de parchet.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunile menționate mai sus, cu precizarea că este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Sursa foto: gorjexpress.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /