Mănăstirea Văratec, locul sfânt unde și-au găsit tihna mari personalități atrase de liniştea patriarhală din Munţii Stânişoarei
Mănăstrea Văratec din comuna Agapia, judeţul Neamț, unde liniștea patriarhală învăluie prin Munții Stânișoarei, a fost locul unde unde mari personalități ale culturii și spiritualității românești și-au găsit tihna.
Mănăstirea datează din anul 1785. FOTO Ţinutul Zimbrului - Lucian Lungu
În diferite perioade, la aşezământul de cult din judeţul Neamţ, care este atestat documentar în 1785, deşi despre viaţa monahală de aici se spune că ar fi început cu peste un secol şi jumătate în urmă, şi-au găsit liniștea teologi renumiţi şi nenumărate personalităţi cu certe şi indubitabile merite. Între primii care pot fi enumeraţi sunt Veronica Micle şi Mihai Eminescu.
Lista poate continua cu Partenie Ciopron (1896-1980), fost episcop al Armatei Române, un mare patriot, care a fost urmărit de Securitate ani în şir. Între cei care au creat la Văratec, vieţuind mai mult sau mai puţin în liniştea de la poalele codrilor, mai este şi protosinghelul Nicodim Măndiţă (1889-1975), autor de cărţi de învăţături duhovniceşti, fiind duhovnic la Văratec între 1945 şi 1962.
Tot lăcaşul nemţean a atras-o şi pe academicianul Zoe Dumitrescu Buşulenga, devenită aici maica Benedicta. Ultima personalitate care a decis, în martie 2022, să-şi petreacă ultima perioadă a vieţii la Văratec este academicianul Alexandru Zub. Iar cu ani în urmă veneau vara, pentru viaţa spirituală şi culturală, văduvele unor clasici ai literaturii române: Ştefana, văduva lui Ionel Teodoreanu; Valeria, văduva lui Sadoveanu; Cornelia, văduva lui Dinu Pillat.
Umbra lui Bartolomeu Anania la Văratec
Şi arhimandritul Bartolomeu Anania (1921-2011) s-a retras la Văratec, pentru a se dedica scrisului, locuind aici până la alegerea ca mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, în ianuarie 1993. Se pensionase în anul 1982 din funcţia de director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
În locul sfânt din Neamţ a locuit în vila episcopului Partenie Ciopron. Tihna i-a priit, punând pe hârtie poezii şi volumele de proză „Rotonda plopilor aprinşi“, „Amintirile peregrinului Apter“, „Greul pământului“ şi „Cerurile Oltului“, lucrând dedicat la diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi. Despre şederea de ani în şir în ţinutul Neamţului, la mănăstire, mărturisea că era ceva deosebit: „Aveam adevărate şezători, audiţii muzicale, o viaţă spirituală foarte frumoasă“.
Bartolomeu Anania FOTO Fericiţi cei Prigoniţi.ro
Referitor la şederea părintelui Bartolomeu la Văratec, stareţa Iosefina Giosanu îşi amintea: „Toată săptămâna o petrecea la masa de lucru şi scria, scria, scria... Duminica şi în sărbători lăsa masa de lucru pentru sfânta masă a altarului. Cobora la biserica mare din incinta mănăstirii şi slujea Sfânta Liturghie împreună cu preoţii slujitori. Nu era mare liturghisitor, însă neîndemânarea liturgică era uitată de toţi când începea să rostească predica. Vorbea într-o manieră atât de elegantă şi pe înţelesul tuturor, încât maicile şi cei prezenţi parcă retrăiau epoca Sfântului Ioan Gură de Aur. (...) După Sfânta Liturghie se retrăgea, din nou, în apartamentul său şi reîncepea să scrie. Din când în când, lăsa deoparte scrisul şi mergea pe sub poala pădurii pentru a se destinde în mirificul peisaj al împrejurimilor. Parcă sorbea din ozonul de brad acea putere şi inspiraţie pentru a scrie mai departe operele sale“.
„Simţeam că în peisajul ăsta stăpânesc nişte forţe“
Zoe Dumitrescu Buşulenga, născută în 1920, a decedat la Mănăstirea Văratec în anul 2006, fiind îngropată la Putna, după cum a menţionat în testament. S-a călugărit cu numele de Benedicta şi mărturisea că un creştin intelectual trebuie să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii la mănăstiri, aşa cum se făcea pe vremuri. Mai cu seamă soţiile care rămâneau singure, după o cutumă a lumii boiereşti.
Vorbind despre Văratec, afirma: „Când am intrat pe drumul de la Piatra Neamţ într-acoace, am intrat într-o stare foarte ciudată. Mi se părea că sunt într-un decor. Erau colinele alea superbe, erau tăpşanurile acelea splendide, acoperite cu iarba verde, uneori erau norii vineţii, alteori nori albi, cumulus, alţii încărcaţi de ploaie, mergeau pe cer - aveam tot timpul senzaţia că decorul se schimbă într-un fel straniu.
Şi deodată, am început să mă întreb ce se petrece, adică eram neliniştită - dar era o nelinişte metafizică. Şi când am ajuns aici (aveam senzaţia că nu se termină drumul!), am intrat întâi în incinta mănăstirii (...). Mi s-a părut totul mai altfel decât la alte mănăstiri. (...) Deci, peisajul m-a fascinat mai întâi. Şi simţeam că în peisajul ăsta stăpânesc nişte forţe. De 25 de ani, însă, am înţeles. La Văratec, a fost ceea ce au numit un topos sacru, cum zice grecul, loc sfânt“.
Zoe Dumitrescu Buşulenga s-a călugărit la Văratec FOTO Arhiva Adevărul
Zoe Dumitrescu Buşulenga s-a născut la Bucureşti. De mică a citit literatură franceză şi germană, cărţile fiindu-i date de tatăl ei, iar de la bunicul ei, preot, s-a deprins cu spovedania, împărtăşania şi viaţa bisericească. A fost membră a Academiei Române, director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu“ şi membră a Academiei de Ştiinţe şi Studii Europene din Franţa.
Împiedicată de tuberculoză să urmeze o carieră în muzică, a absolvit Dreptul şi Literele la Universitatea din Bucureşti, fiind un remarcabil profesor. A predat timp de 34 de ani, între 1948 şi 1982, la catedra de Literatură Universală şi Comparată a Universităţii Bucureşti, pe care a şi condus-o. Nu a avut copii, dar împreună cu soţul, Apostol, a cununat 17 perechi de tineri şi a botezat 11 nou-născuţi.
„Va învinge dreptatea poporului şi nu a celor care l-au dus la ruină“
Partenie Ciopron, născut la 30 septembrie 1896 la Păltiniş, judeţul Botoşani, a participat ca soldat în Primul Război Mondial cu Regimentul 29 Infanterie Dorohoi, fiind rănit în luptele de la Oituz. A fost episcop al Armatei Române (1937-1948), al Romanului şi Huşilor, din 1962 până la 1 ianuarie 1978, când se retrage la Mănăstirea Văratec, decedând pe 28 iulie 1980.
Episcopul Partenie Ciopron FOTO Doxologia
A intrat în monahism la Mănăstirea Slatina, urmând Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde obţine titlul de doctor în teologie (1937), fiind remarcat de către Pimen Georgescu, mitropolitul Moldovei, care-l hirotoneşte diacon, apoi preot la Iaşi. Pentru calităţile sale, în iunie 1937 a fost ales episcop al Armatei, cu reşedinţa la Alba Iulia, unde va păstori până la desfiinţarea Episcopiei Armatei, în 1948.
Amănunte despre viaţa acestuia au fost publicate de către preotul Florin Ţuşcanu, fost protopop al Romanului, un pasionat cercetător al arhivelor bisericeşti şi nu numai, care l-a cunoscut în copilărie pe episcopul cu grad de general de brigadă. Prelatul a fost permanent în vizorul Securităţii, deoarece îndemna preoţii să predice din om în om, nu din amvon, convins fiind că vor veni „zile mai bune“.
Preotul Ţuşcanu spune că episcopul a fost filat de securişti, fiindu-i interceptată corespondenţa, în ianuarie 1971 un informator consemnând: „E un om extrem de periculos pentru regimul nostru socialist, pentru că, cheamă la dânsul anumiţi clerici, pe care îi îndeamnă să predice din om în om, iar nu de la amvon şi să rabde, pentru că «va veni şi pentru noi o zi mai bună, mai fericită, că va învinge dreptatea poporului şi nu a celor care l-au dus la ruin㻓.
Academicianul Alexandru Zub, ultimul „sosit“ la Văratec
Alexandru Zub, cunoscutul academician prigonit şi închis mulţi ani de comunişti, a decis să-şi petreacă ultima parte a vieţii la secularul aşezământ monahal. Se petrecea în martie 2022. Istoricul nu locuieşte în incinta Mănăstirii Văratec, ci foarte aproape, la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârsnice „Cuvioasa Nazaria“, un edificiu extrem de modern, dat în folosinţă în urmă cu aproximativ patru ani.
Academicianul Alexandru Zub FOTO www.simpozionstaniloaie.ro
„A fost dorinţa lui de a se retrage şi de a fi îngrijit. Cu siguranţă este un mediu care-l ajută nu doar din punct de vedere al sănătăţii, ci şi al liniştii, mai ales duhovniceşti. Domnia sa este şi un om credincios, care a trecut cu multă smerenie prin nenumărate umilinţe şi suferinţe în timpul comunismului“, declara preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei.
Alexandru Zub s-a născut pe12 octombrie 1934, la Vârful Câmpului, Botoşani, remarcându-se şi ca biograf, eseist sau profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, instituţie al cărui absolvent este. A fost directorul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“, membru al Academiei Române şi al Asociaţiei Istoricilor Europeni, făcând parte din Comisia prezidenţială pentru Studierea Dictaturii Comuniste.
De-a lungul vieţii, pentru prodigioasa activitate, a primit nenumăratate distincţii în ţară şi în străinătate, între care și cea de „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor“, conferită de Guvernul Franţei. O perioadă întunecată a existenţei sale avea să înceapă când era student. A fost deţinut politic în perioada comunistă, după o condamnare de zece ani, pentru „uneltire contra ordinii sociale“.
Între 12 şi 14 aprilie 1957, a organizat, împreună cu alţi colegi, o manifestaţie studenţească, la Putna, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare. A urmat învinuirea că a complotat pentru a transforma sărbătoarea într-una cu caracter naţionalist şi antisovietic. Detenţia a executat-o la Penitenciarul Gherla, stând închis şase ani şi două luni.
Domniţa Safta Brâncoveanu, mari acte filantropice
Ajungând la Văratec, odată trecuţi pe sub poartă, privirile turiştilor sau pelerinilor n-au cum să nu fie atrase de o statuie impozantă, la baza căreia stă scris „Domniţa Safta Brâncoveanu“. Monumentul din bronz a fost amplasat în 1935, la aniversarea unui secol de la ridicarea Aşezămintelor Brâncoveneşti, fiind opera sculptorului Ion Jalea, pentru a nu se uita cine a fost prinţesa.
„Domniţa Safta Brâncoveanu se numără printre cei mai importanţi donatori ai Mănăstirii Văratec. Prinţesa aparţine influentei şi extrem de bogatei familii boiereşti moldovene - Balş. A fost căsătorită cu Grigore Brâncoveanu, mare demnitar al Ţării Româneşti. (...) Lucrarea impresionantă o reprezentă în toată maiestatea sa, şezând pe un tron flancat de lei încastraţi la baza jilţului princiar“, se arată pe Monumenteneamt.ro.
Statuia domniţei este opera lui Ion Jalea. FOTO: Monumenteneamt.ro
Safta (Elisabeta) Brâncoveanu s-a născut în 1776. Căsătoria cu banul Grigore Brâncoveanu, în anul 1793, a fost una fericită, deoarece soţul era un om „deştept, harnic, cu carte multă şi patriot foarte“ după cum spunea prozatorul Constantin Gane. În timp, soţii Brâncoveanu s-au remarcat prin acte filantropice de anvergură, ctitorind Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti.
Acţiunile caritabile ale banului Grigore şi bănesei Safta aveau să se îndrepte şi spre Transilvania, spijinind Biserica Sfânta Treime din Braşov, dar şi Mănăstirea Bistriţa Vâlcea sau Mănăstirea Viforâta - Dâmboviţa. Tot ei s-au implicat financiar pentru reconstrucţia Bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti. În aprilie 1832, banul Grigore a trecut la cele veşnice, iar soţia nu s-a mai recăsătorit.
În 1840, Safta a decis să se dedice bisericii, alegând obştea de la Văratec. A donat lăcaşului două mari moşii, veşminte preoţeşti, acoperăminte cu fir de aur şi cărţi de cult. Se spune că şi-a topit toate bijuteriile, metalul fiind folosit la ferecături de Evanghelii, îmbrăcăminţi la icoane, candele, vase şi postamente de cruci la altar. A decedat pe 8 august 1857, fiind înmormântată la mănăstire.
Primul epitaf de pe crucea mormântului Veronicăi Micle
După cum se ştie, împrejurimile mirifice ale mănăstirii, Codrii de Aramă şi Pădurea de Argint, l-au inspirat pe Mihai Eminescu, poetul fiind atras la Văratec de iubirea ce i-o purta Veronicăi Micle, care se retrăgea aici, mai ales vara. Adesea, el a fost oaspetele micuţei aşezări monahale ctitorită în poiana de la poalele Munţilor Stânişoarei, închiriind o cameră în casa unei măicuţe.
Mihai Eminescu și Veronica Micle SURSA Wikipedia
„Veronica Micle obişnuia să se odihnească în timpul verii la Văratec, să se plimbe în pădurea de mesteceni, imortalizată de poet în «Călin Nebunul» şi «Călin, file din poveste». În verile lui 1874 şi 1875, Eminescu închiriase de la maica Asinefta Ermoghin o cămăruţă, de unde privea Codrul de aramă şi Pădurea de argint“, scria Dan Dulciu în lucrarea „Eminescu şi diplomaţia“.
Destinul a făcut ca cei doi iubiţi să se nască în acelaşi an, Veronica la 22 aprilie 1850, iar Eminescu pe 15 ianuarie 1850, şi scurtele lor vieţi să se sfârşească în 1889, pe 3 august 1889 (poeta fiind îngropată în incinta unei biserici din Văratec), respectiv 15 iunie 1889, după ce se cunoscuseră la Viena, în 1872, relaţia debutând cu respectul tânărului student botoşănean pentru soţia rectorului Ştefan Micle.
Mormântul poetei, despre care s-a spus că a căzut într-o puternică depresie după moartea iubitului, este loc de pelerinaj. Ceea ce se ştie mai puţin este faptul că, după cum susţin diverse surse, pe crucea din lemn de la mormânt un prim epitaf era cu totul decât cel actual, el fiind scris de o învăţătoare din zonă, Maria Bănulescu.
Epitaful de pe crucea poetei Veronica Micle FOTO Arhiva Adevărul
Pe el se putea citi: „În singurătatea mănăstirii,/ Sub bolta cerului albastru,/ Suflet stingher al nemuririi,/ Luceşti ca cel mai mândru astru“. Peste ani, pe lespedea de marmură aveau să fie încrustate versurile scrise chiar de Veronica Micle: „Şi pulbere, ţărână de tine s-a alege,/ Căci asta e a lumii nestrămutată lege,/ Nimicul teaduce, nimica te reia,/ Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea“.
Istoria zbuciumată a Mănăstirii Văratec
Lăcaşul de cult din Munţii Stânişoarei este, în prezent, cea mai mare comunitate de maici din ţară, aproximativ 400. A fost fondat în 1785, de către maica Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif, la îndemnul lui Paisie Velicicovschi, stareţul Mănăstirii Neamţ , cei din urmă fiind declaţi sfinţi pentru activitatea în slujba ortodoxiei româneşti.
În timpul Revoluţiei din 1821, schitul a fost asediat şi prădat de trupele otomane, odoarele au fost furate, iar călugăriţele izgonite sau ucise. În ani, mănăstirea a fost afectată de câteva mari incendii, dar de fiecare dată a fost reconstruită. În 1934, la îndemnul mitropolitului Pimen, s-a înfiinţat Atelierul „Regina Maria“.
Iar în 1940 erau ateliere de broderie bisericească, legătorie de cărţi, covoare, tricotaj, ţesut pânză, pictură bisericească, artă decorativă, unele funcţionând şi în prezent. Ansamblul Mănăstirii Văratec este inclus pe lista monumentelor istorice din România, anul trecut începând demersurile de includere, alături de altele din zonă, în patrimoniul UNESCO.
Sursa: adevarul.ro
