Mâncarea care te poate salva în caz de război sau criză majoră, recomandată de un endocrinolog: „Conține proteine, fibre, este ieftină și ușor de gătit”

Mâncarea care te poate salva în caz de război sau criză majoră, recomandată de un endocrinolog: „Conține proteine, fibre, este ieftină și ușor de gătit”

Într-o situație de criză majoră, alegerea alimentelor potrivite poate face diferența între supraviețuire și dificultăți serioase. Un medic endocrinolog recomandă un preparat simplu și bogat în nutrienți. „Este aproape mâncarea perfectă, sățioasă și ușor de preparat”, explică specialistul.

Salata de carofi cu ouă și ceapă FOTO: Arhivă, Adevărul

Salata de carofi cu ouă și ceapă FOTO: Arhivă, Adevărul

Dacă ar trebui să alegem un singur fel de mâncare pentru a supraviețui într-o situație extremă, cum ar fi un război sau alt tip de criză majoră, „salata de cartofi ar fi una dintre cele mai înțelepte alegeri”. Aceasta este opinia endocrinologului Borja Bandera, cunoscut pentru distribuirea de conținut medical pe rețelele de socializare.

„Salata de cartofi, care este foarte populară, este un fel de mâncare aproape perfect. Este versatilă, sățioasă și ușor de preparat”, explică Bandera, potrivit lavanguardia.

Calități nutriționale solide

Endocrinologul subliniază că această alegere nu este doar o preferință personală, ci se bazează pe argumente nutriționale solide și pe logica supraviețuirii alimentelor.

„Are cartofi fierți, care sunt foarte sățioși și ieftini. Are ceapă, roșii și, dacă doriți, alte legume. Adăugați oțet, care are beneficii în ceea ce privește gestionarea carbohidraților. De asemenea, puteți adăuga ouă fierte, ton”, detaliază specialistul.

Salata de cartofi oferă proteine, carbohidrați complecși , grăsimi sănătoase și micronutrienți esențiali, fiind un preparat hrănitor, echilibrat și accesibil.

„Este foarte ușor și rapid de preparat și îl puteți pregăti timp de mai multe zile”, adaugă Bandera.

Potrivit medicului, salata de cartofi se remarcă și prin faptul că poate fi preparată în cantități mari și păstrată la frigider timp de mai multe zile, un avantaj crucial în situațiile în care timpul, resursele sau disponibilitatea alimentelor sunt limitate.

Combinația dintre cartofi fierți, ou și ulei de măsline oferă energie susținută, proteine complete și grăsimi sănătoase pentru inimă. De asemenea, legumele proaspete și oțetul adaugă fibre și antioxidanți și ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge.

Alegerea unui singur aliment nu este simplă din punct de vedere nutrițional, deoarece niciun ingredient nu este complet echilibrat, iar o dietă monotrofă poate duce la deficiențe.

Cu toate acestea, unele alimente, precum ouăle, somonul sau cartofii, se remarcă prin densitatea lor nutritivă și capacitatea de a furniza mulți micronutrienți esențiali la un cost redus.

Un studiu care a analizat relația dintre nutrienți și preț a demonstrat că tuberculii, în special cartofii, și leguminoasele oferă unii dintre cei mai importanți micronutrienți, precum fibrele, potasiul și vitaminele, la cel mai mic cost per porție.

În acest sens, salata de cartofi integrează mai multe dintre aceste „superalimente” într-un singur fel de mâncare simplu, economic și accesibil.

„Mi se pare incredibil de versatilă, foarte sățioasă, ușor de prepart. Include practic tot ce ai nevoie”, conchide Borja Bandera.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze

3 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

4 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

5 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret