Manda: Puțura susține că majoritatea miniștrilor din perioada 2012-2016 au fost interceptați pe mandate de siguranță națională

Majoritatea miniștrilor din perioada 2012 - 2016, dar și un număr impresionant de parlamentari, în general cei care sunt mai importanți sau mai vocali, cam de la fiecare partid, ar fi fost interceptați pe mandate de siguranță națională, a afirmat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Justiției, Ovidiu Puțura, la Comisia parlamentară de control al activității SRI, citat după audiere, în cadrul unei conferințe de presă, de președintele comisiei, Claudiu Manda.

 "Ce ne-a șocat a fost — spunând că atât timp cât s-a ocupat în cadrul Ministerului Justiției și avea acces la acest fel de informații, având calitatea de șef al structurii de securitate, în perioada în care a fost, și vorbim de perioada 2012 — 2016, guvernarea respectivă — majoritatea miniștrilor au fost interceptați pe mandate de siguranță națională, iar din Parlament, din ce își aduce domnia sa aminte, un număr impresionant de parlamentari, în general cei care sunt mai importanți sau mai vocali, cam de la fiecare partid", a precizat Manda.

El a adăugat că acestea sunt afirmații ale lui Ovidiu Puțura, care trebuie probate.

"Sunt afirmații ale domniei sale. Rămâne să vedem dacă se probează aceste lucruri și o să încercăm să probăm în schimbul de documente cu SRI", a menționat Manda.

Ovidiu Puțura, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, a fost audiat miercuri la Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI.

Puțura a fost condamnat definitiv de ÎCCJ la cinci ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupție.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR