Postul este unul dintre cele mai vechi îndemnuri pentru iertarea păcatelor. Biciuirea, repetarea unor psalmi, sau rugăciuni, şederea în genunchi sunt alte câteva practici cu care oamenii au încercat să-și spele păcatele încă din Evul Mediu.

O lucrare de referinţă care a inspirat de-a lungul timpului modul în care erau abordate, de către Biserică, relaţiile sexuale interzise (cele în afara căsătoriei şi cele considerate nenaturale, în general) a fost Canoanele lui Theodore, un arhiepiscop creştin din secolul al VII-lea .

O serie de recomandări variate pentru iertarea păcatelor legate de viaţa sexuală se regăsesc în manualul său de penitenţe, unul emblematic pentru primele secole din Evul Mediu.

Relaţiile sexuale interzise erau considerate la fel de grave ca omorul.

„Cel care adesea comite mari păcate, cum este crima, jurământul fals, sexul diavolesc cu femei sau cu animale, va trebui să se lepede de acele fapte rele şi să meargă într-o mănăstire, să se pocăiască pentru tot restul vieţii”, informau Canoanele lui Theodore.

Penitențele care reduceau păcatul

Canoanele indicau penitențe în funcție de gravitatea păcatului.

Cele mai aspre pedepse au fost alocate celor care făceau sex oral.

„Cine va spurca faţa altuia, acesta este răul cel mai mare. Cel care va fi judecat de aceasta va trebui să facă penitenţă pentru toată viaţa”, se arată în canoanele lui Theodore.

Incestul era considerat, de asemenea, grav, încă din Evul Mediu.

„Cel care va face sex cu mama sa, va trebui să postească timp de 15 ani şi să nu schimbe acest lucru, în afara zilelor de duminică. Dacă o mamă va avea relaţii sexuale cu fiul său, după dorinţa ei, va trebui să nu guste carne timp de trei ani şi să postească o zi pe săptămână până seara”, cereau canoanele.

Bărbații care aveau relaţii sexuale cu o fecioară, în afara căsătoriei, aveau de postit patru ani sau doi.

Pentru un bărbat necăsătorit care făcea sex cu soţia altcuiva, pedeapsa pusă pentru iertarea păcatului presupunea post, timp de doi ani.

Un tânăr care avea relaţii sexuale în afara căsătoriei trebuia să facă penitenţă timp de un an, ca să-și spele păcatele.

Ca să câștige iertarea Bisericii, bărbații care făceau sex cu sclave erau obligați să ţină post timp de un an.

Pentru masturbare era suficient să se abţină de la carne sau să se biciuiască.

„Cel care se deflorează singur va trebui să se abţină de la carne pentru patru zile. Cel care doreşte să se desfrâneze singur, dar nu o poate face, trebuie să postească pentru 20 sau 40 de zile. Dacă este un băiat şi o face des, trebuie să postească 20 de zile sau să se biciuiască”, recomandau Canoanele lui Theodore.

Interzise erau și relaţiile intime între femei, dar și pentru acestea existau soluții de iertare a păcatelor:

„Dacă o femeie comite adulter cu o altă femeie va trebui să facă penitenţă timp de trei ani. Dacă se atinge în acelaşi mod, va trebui să regrete timp de un an”.

„Cel care va fornica cu un animal, să postească 15 ani”

Aceleași canoane spuneau că cel care va dori să păcătuiască împreună cu o călugăriţă şi ea nu este de acord, va trebui să postească un an cu pâine şi apă pentru patima sa.

Bărbatul care doreşte să se desfrâneze cu o femeie şi ea nu îşi dă consimţământul, va trebui să postească 40 de zile şi nopţi cu pâine şi apă.

„Cel care va lua cu forţa fiica altuia, va trebui să se împace cu acesta şi amândoi să postească timp de un an, miercurea şi vinerea, iar în celelalte zile să mănânce, dar nu carne, şi să se înrudească. Cel care va fornica cu un animal, să postească 15 ani, opt doar cu pâine şi apă, iar în restul vieţii sale să se căiască de păcat”, arătau canoanele.

Atingerea sânilor unei femei atrăgea trei săptămâni de post.

Pentru feţele bisericeşti: „Dacă va fornica cu o călugăriţă, post de şapte ani”

Canoanele priveau atât credincioșii, cât şi feţele bisericeşti:

„Dacă un episcop se desfrânează în secret, el trebuie să ţină post pentru 12 ani şi să dea pomeni generoase şi să ceară în lacrimi iertarea lui Dumnezeu pentru el. Dacă un preot al comunităţii păcătuieşte astfel, va trebui să postească trei ierni şi trei perioade de post şi în fiecare săptămână să postească până seara câte două zile. Dacă va fornica cu o călugăriţă, postul pe care trebuie să îl ţină să fie de şapte ani.”

Diaconii sau călugării care comiteau desfrâu aveau de postit trei ani pentru ștergerea păcatelor.

Mai aspră era penitența pentru „cine va avea relaţii sexuale cu un bărbat efeminat sau cu un alt bărbat”, căci „postul impus era pentru zece ani”, potrivit Canoanele lui Theodore.

Uneori erau recomandate și biciuirea şi rugăciunea.

„Cel care se va desfrâna de unul singur, în moduri nenaturale, împotriva firii, să se căiască pentru tot restul vieţii. Cel care se va murdări în somn să se trezească şi să cânte lapte psalmi în genunchi şi să postească ziua, doar cu pâine şi apă, sau să cânte 30 de psalmi şi la fiecare verset să îngenuncheze”, arătau canoanele medievale.

Potrivit unor istorici, manualele dedicate penitenţei nu au fost folosite pe tot parcursul Evului Mediu. Au existat perioade în care au fost chiar interzise.

Trebuie spus că multe dintre comunităţile din Evul Mediu nu se ghidau întocmai după canoanele bisericeşti. Pravilele din trecutul românilor ofereau exemple de cum Biserica le indica oamenilor cum să facă dragoste astfel încât să nu păcătuiască şi ce pedepse puteau primi dacă încalcă regulile cu privire la viaţa intimă.