MApN: Militarii răniţi în Afganistan sunt trei caporali, un plutonier şi un fruntaş

Cei cinci militari români din cadrul Batalionului 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei" răniţi vineri, în Afganistan, sunt plutonierul Marian Rusu, caporalii clasa a II-a Florin Anton şi Florin-Alexandru Ştefan, caporalul clasa a III-a Petrică Apetroaie şi fruntaşul Nicolae Petcu, a informat, printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit MApN, militarii răniţi sunt în stare stabilă şi se află internaţi la spitalul de tip ROL 3 al Bazei Aeriene Kandahar.

"La nivelul batalionului s-a constituit o comisie pentru cercetarea circumstanţelor producerii evenimentului, condusă de şeful de stat major al unităţii", se arată în comunicatul MApN.

Cei cinci militari aflaţi în misiune în Afganistan au fost răniţi, în jurul orei 12,30, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate. Pe timpul executării misiunii, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker