MApN: Ministrul Fifor, în vizită de lucru la Washington în perioada 17-22 septembrie

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, va efectua în perioada 17-22 septembrie o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la Washington, potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES de către Ministerul Apărării Naționale (MApN).

 Din delegație vor face parte șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, secretarul de stat pentru armamente, Florin-Lazăr Vlădică, și alți șefi de structuri centrale din minister.

Pe timpul vizitei, ministrul Apărării Naționale se va întâlni cu secretarul Apărării, James Mattis, cu adjunctul consilierului prezidențial pentru securitate națională, Ricky Waddell, cu membri ai Congresului SUA și cu reprezentanții principalelor companii din industria de apărare americană, precizează sursa citată.

Delegația va participa, de asemenea, la o ceremonie militară, unde ministrul Mihai Fifor va depune o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Arlington National Cemetery.

Parteneriatul strategic cu SUA este unul din pilonii fundamentali ai apărării și securității în România, contribuind în mod direct la consolidarea profilului euro-atlantic al acesteia, și rămâne esențial în actualul mediu complex de securitate regional și internațional, mai menționează sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR