Maramureş: 21 de persoane, la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară după ce au participat la un botez în Baia Mare

Un număr de 21 de persoane care au participat la un botez organizat într-un local din municipiul Baia Mare au ajuns duminică seară la Spitalul de Boli Infecţioase din oraş, acuzând dureri puternice de stomac, fiind suspectaţi de toxiinfecţie alimentară, a declarat medicul şef al unităţii medicale, Doina Harlişca.

"Persoanele au ajuns la spital cu ajutorul Ambulanţei şi al maşinilor personale. (...) Acestea acuzau dureri puternice de stomac, aveau greţuri, vărsături, stare de rău şi diaree. Toţii pacienţii au primit îngrijire de specialitate, iar ulterior o parte dintre aceştia au părăsit spitalul în stare bună. Mai avem în supraveghere câteva persoane, dar încă n-am făcut internări şi o să vedem cum evoluează în următoarele ore", a spus Harlişca.

Unul dintre respectivii pacienţi, care prezenta o tensiune oscilantă, a fost transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.

Printre cei ajunşi de la botez la Spitalul de Boli Infecţioase se afla şi o tânără de 26 de ani, însărcinată.

Pacienţii le-au explicat medicilor că starea de rău s-a instalat la scurt timp după ce au consumat o parte din aperitivul servit la masă, dar şi alte mâncăruri cuprinse în meniu.

Proprietarii localului din Baia Mare unde a fost organizat evenimentul, la care au participat peste 50 de persoane, nu au putut fi contactaţi pentru a-şi spune punctul de vedere. AGERPRES/(A - autor: Leontin Cupar, editor: Nona Jalbă, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal