Maramureş: Reţea implicată în vânzarea unor adeverinţe false de teste COVID, destructurată de poliţie

Poliţiştii băimăreni de investigaţii criminale au reuşit destructurarea unei reţele infracţionale bănuite de falsificarea şi distribuirea unor certificate medicale false, care atestă un rezultat negativ la testarea COVID-19, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

Potrivit aceleiaşi surse, în cursul lunii ianuarie, ca urmare a exploatării unor date de interes operativ, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane care călătoresc în Uniunea Europeană îşi procură adeverinţe false, care atestă că au efectuat teste COVID (PCR), al cărui rezultat este negativ.

"Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că gruparea punea la dispoziţia cetăţenilor care călătoresc în Uniunea Europeană adeverinţe false de testare Covid, contra sumei de aproximativ 200 de lei", a spus Ionela Cozma.

Totodată, cu sprijinul lucrătorilor de frontieră, într-un punct de trecere al frontierei, asupra persoanelor aflate într-un autoturism, au fost descoperite înscrisuri din categoria celor menţionate. S-a dispus reţinerea a doi suspecţi, ulterior, fiind pusă în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia.

"Faţă de unul dintre ei, s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile", a precizat Ionela Cozma.

Poliţiştii IPJ Maramureş continuă activităţile informativ-operative şi de cercetare, în scopul identificării tuturor persoanelor implicate şi tragerii lor la răspundere penală. AGERPRES / (AS - autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români