Marcel Vela - mesaj către clanurile interlope: Suntem cu ochii pe voi

Ministerul Afacerilor Interne desfăşoară ample acţiuni, împreună cu alte structuri, pentru destructurarea clanurilor interlope, a declarat, vineri, ministrul Marcel Vela.

"Am (...) un mesaj pentru clanurile interlopilor: suntem cu ochii pe voi", a transmis Vela, într-o declaraţie la sediul MAI.



El a precizat că MAI are planuri comune cu alte instituţii în strategii ţintite pe grupurile infracţionale.

"Încă de la începutul mandatului am susţinut faptul că am toleranţă zero faţă de încălcarea legii, cu atât mai mult dacă există un angajat al nostru care nu a înţeles până acum de ce parte a baricadei se află. Guvernul României face eforturi mari ca în această perioadă, limitată ca resurse, să asigure mijloace tehnice necesare şi echipamentul potrivit, dar şi contexul legislativ pentru ca fiecare angajat al MAI, în special din zona operativă, să se simtă protejat şi să acţioneze pentru ca legea să fie respectată", a mai spus Vela.

Ministrul a dat asigurări că orice persoană care încalcă legea va suporta rigorile ei, iar cetăţenii cinstiţi vor fi protejaţi.

"Ne dorim cu toţii o ţară normală, în care să ne creştem copiii în siguranţă, în care să nu ne fie frică să ieşim pe stradă şi sunt convins că împreună vom reuşi să avem o Românie sigură şi aşa să o predăm generaţiilor viitoare", a afirmat ministrul de Interne. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India