Un împărat roman revine la modă, la peste 18 secole de la moartea sa. Marcus Aurelius a rămas faimos ca unul dintre „Cei cinci împărați buni” ai Romei, dar în epoca modernă și-a câștigat admiratorii prin jurnalul său, considerat un ghid moral.

O filosofie antică a fost readusă în actualitate de rețelele de socializare și de citatele motivaționale, iar scrierile unuia dintre cei mai reprezentativi promotori ai ei, împăratul roman Marcus Aurelius (121–180 d.Hr.), și-au regăsit locul de cinste după mai mult de 18 secole de la moartea sa.

Stoicismul, popular pe rețelele sociale

Stoicismul, o filosofie îmbrățișată și făcută faimoasă în Antichitate de Seneca, Epictet și împăratul Marcus Aurelius, este acum redescoperit prin cărți de autoeducație devenite bestselleruri, prin aplicații telefonice și datorită influencerilor și vedetelor care se mândresc că îi urmează principiile. Marketingul a avut un rol important în promovarea ei, iar temele despre stoicism i-au captivat pe internauți.

Ryan Holiday, unul dintre autorii care promovează stoicismul în epoca modernă, a devenit milionar cu ajutorul volumelor vândute.

„Sunt autorul a zece cărți, printre care The Obstacle Is the Way (Obstacolul este calea), Ego Is the Enemy (Ego-ul este dușmanul), The Daily Stoic (Stoicul în fiecare zi), Conspiracy (Conspirația) și Stillness Is the Key (Liniștea este cheia). Acestea s-au vândut în peste 2 milioane de exemplare, în treizeci de limbi, și au câștigat un public format din antrenori NFL, sportivi de elită, personalități de televiziune, lideri politici și mulți alții din întreaga lume”, scrie acesta pe site-ul său de promovare.

Traducerile noi din Seneca, Marcus Aurelius și Epictet, precum și reinterpretările care pun accentul pe dezvoltarea autocontrolului, a tăriei de caracter și a înțelepciunii practice, și-au găsit și ele un nou public în secolul XXI.

Comediantul Jerry Seinfeld s-a declarat un admirator al scrierilor lui Marcus Aurelius, împăratul roman din secolul al doilea, rămas în istorie pentru reflecțiile sale filosofice influențate de stoicism, reunite în lucrarea Meditații.

„Marcus Aurelius a avut observații fantastice despre viață. Una dintre ele este că toate lucrurile pentru care îți faci griji vor dispărea. Oamenii care te critică vor dispărea, tu vei dispărea, iar toate îngrijorările despre cum te privesc oamenii sau despre ce spun alții despre tine, iar tu te înfurii din această cauză, sunt o pierdere de timp și de energie. Marcus Aurelius arăta că singurul lucru asupra căruia ar trebui să te concentrezi este să îți îmbunătățești ceea ce faci. Orice altceva este o pierdere completă de timp”, afirma, recent, comediantul Jerry Seinfeld, într-un interviu.

Terapie cu Marcus Aurelius

Unii oameni de știință arată că teoriile împăratului filosof au aplicații practice chiar și în terapii.

„Aurelius este cunoscut pentru faptul că a îmbrățișat ideea stoică potrivit căreia, atunci când întâlnim un obstacol, nu ar trebui să îl considerăm problema în sine. În schimb, suferința noastră apare din judecățile pe care le formulăm despre situațiile externe din viața noastră. În Meditații, el scrie: «dacă supărarea ta are o cauză externă, nu lucrul în sine te tulbură, ci propria ta judecată despre el, iar aceasta poate fi eliminată imediat». Această idee are ecou în vremurile noastre, cel mai evident în terapia cognitiv-comportamentală (CBT). Această formă de terapie psihologică îi învață pe oameni să gestioneze stările de disconfort prin reformularea modului în care gândesc”, arată psihologul Bradley Murray, într-un articol din Psychology Today.

Potrivit specialistului, un studiu psihologic recent susține abordarea privind acceptarea frustrării pe care o promova Aurelius.

„Studiul și-a propus să testeze dacă oamenii se descurcă mai bine în situații inconfortabile atunci când își reformulează frustrările ca oportunități. Având în vedere cât de intimidantă este ideea de a participa la teatru de improvizație pentru mulți, dacă nu pentru majoritatea oamenilor, a fost firesc ca cercetarea să fie realizată într-o clasă de improvizație. Într-un asemenea loc, a îmbrățișa disconfortul, în loc să urmărești exclusiv plăcerea, pare să fie benefic. Această lecție se aplică, în general, și vieții”, arată psihanalistul.

În loc să se lase atras într-o viață confortabilă, care îi era la îndemână, Aurelius a îmbrățișat disconfortul în căutarea virtuții. Potrivit specialistului, această perspectivă poate fi esențială pentru orice filozofie de viață menită să cultive înțelepciunea într-o lume aflată în schimbare.

Cine a fost Marcus Aurelius

Marcus Aurelius (121–180 d.Hr.) a condus Imperiul Roman timp de două decenii, până la moartea sa, într-o epocă marcată de provocări majore: de la conflictele militare cu triburile germanice și sarmatice de la nord de Dunăre (războaiele marcomanice) și războaiele cu parții de la frontierele estice ale imperiului, până la epidemii devastatoare de ciumă.

Domnia sa este considerată de istorici drept ultima parte a perioadei de stabilitate a imperiului, numită „Pax Romana”, deși aceasta a fost puternic zdruncinată de războaiele marcomanice (166–180) și de Ciuma Antonină, care a făcut milioane de victime.

Marcus Aurelius a fost amintit de istorici ca ultimul dintre „cei cinci împărați buni”, care au contribuit la stabilitatea și prosperitatea imperiului. Din această galerie făceau parte și predecesorii săi, împărații Nerva, Traian, Hadrian și Antoninus Pius.

Spre deosebire de alți împărați romani, faimoși în istorie prin excentricitățile lor, Marcus Aurelius a fost apreciat pentru convingerile sale stoice, care i-au influențat atât guvernarea, cât și viața personală. Încă din copilărie viitorul împărat îmbrățișase filosofia.

„A studiat filosofia cu ardoare încă din tinerețe. La doisprezece ani adopta deja îmbrăcămintea filosofilor și, puțin mai târziu, și asprimea vieții acestora, studiind îmbrăcat într-o manta grecească aspră și dormind pe pământ; la rugămintea mamei, însă, a acceptat cu greu să doarmă pe un pat acoperit cu piei”, informau autorii lucrării biografice „Historia Augusta”, din secolul al IV-lea.

Atât de liniștită era firea lui, încât nici în durere, nici în bucurie nu-și schimba înfățișarea, fiind cu totul dăruit filosofiei stoice, adăugau cărturarii antici.

„Meditațiile”, scrise în timpul campaniilor militare

În taberele militare de pe Dunăre, aflate în vecinătatea Daciei, Marcus Aurelius a lăsat posterității una dintre cele mai faimoase lucrări filosofice ale Antichității. Cunoscut drept „împăratul filosof”, el este autorul Meditațiilor (Gânduri către sine însuși), un jurnal de reflecții profunde care aplică principiile stoice în viața de zi cu zi.

Scrierile, realizate în timpul marilor campanii purtate împotriva triburilor germanice, care îi înspăimântau pe romani, vorbeau despre convingerile sale cu privire la importanța datoriei, acceptarea destinului și necesitatea de a acționa cu dreptate și înțelepciune chiar și în cele mai dificile împrejurări. Pentru ceilalți romani, Aurelius era privit ca un exemplu de demnitate.

„Față de popor se purta așa cum s-ar purta cineva într-un stat liber. Era întotdeauna cât se poate de rezonabil, atât când îi oprea pe oameni de la fapte rele, cât și când îi îndemna spre cele bune, generos în răsplătiri și iute în a ierta, astfel încât pe cei răi îi făcea buni, iar pe cei buni îi făcea foarte buni; și suporta fără să se tulbure obrăznicia nu a puțini dintre ei”, arătau autorii lucrării antice.

Dacia în timpul lui Marcus Aurelius

În perioada domniei lui Aurelius, o parte din ținuturile actuale ale României se aflau în componența Imperiului Roman. După războaiele daco-romane de la începutul secolului al doilea, actualele regiuni ale Banatului, Transilvaniei și vestului Olteniei intraseră sub stăpânire romană, formând provincia Dacia.

În vremea împăratului, aceasta era puternic militarizată și reprezenta una dintre regiunile bogate în resurse ale imperiului. Aurul, sarea și fierul erau exploatate intens aici, iar legiunile care apărau provincia au fost implicate în campaniile militare purtate de Marcus Aurelius pe frontul dunărean.

Împăratul nu ajunsese însă niciodată în acest teritoriu izolat de la frontierele nordice ale imperiului, sălbatic și dificil de traversat, lăsând administrarea și apărarea provinciei în grija comandanților săi.

Fiul său, printre cei mai răi împărați ai Romei

Marcus Aurelius a murit la 61 de ani, în 180 d.Hr., din cauza ciumei, arătau cronicarii antici. „Historia Augusta” menționează că dragostea romanilor față de el era atât de mare încât la funeralii nimeni nu credea că trebuie să-l plângă, toți fiind siguri că fusese un dar al zeilor și se întorsese la ei.

„Înainte de funeralii, spun mulți, senatul și poporul, nu separat, ci împreună, lucru care nu s-a mai făcut niciodată, l-au proclamat un zeu binevoitor. Acest om atât de mare, atât de bun, asociat al zeilor în viață și în moarte, a lăsat un singur fiu: pe Commodus. Și, dacă ar fi fost cu adevărat norocos, nu ar fi lăsat nici pe el”, informau autorii lucrării antice.

Lucius Aurelius Commodus (161–192 d.Hr.) a fost unul dintre cei mai detestați împărați ai Romei.

„Commodus era cu totul devotat plăcerii și se deda curselor de care, fără să-i pese de treburile imperiului; și, de altfel, chiar dacă i-ar fi păsat, tot nu ar fi putut să le administreze din cauza trândăviei și lipsei sale de experiență.Commodus și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în tihnă și în preocupări pentru cai și lupte cu fiare sau cu oameni”, arăta istoricul antic Dio Cassius.

Împăratul intra deseori în arenă pentru a ucide. Se credea întruparea legendarului Hercule și a zeului Mercur, potrivit istoricilor.

„De multe ori a ucis în fața publicului un număr mare de oameni și animale. Singur, cu mâinile sale, a măcelărit cinci hipopotami și doi elefanți în două zile succesive. A ucis, de asemenea, rinoceri, tigri, leoparzi și o girafă”, arăta Dio Cassius.

Acesta relata că împăratul ucisese într-o singură zi 100 de urși aduși în arenă. Animalele au fost împărțite în patru grupuri, mânate în fața locului în care se afla Commodus, care trăgea asupra lor cu arcul.

Domnia lui Commodus a fost scurtă. Un gladiator l-a ucis, în toamna anului 192, în timpul spectacolelor. Inițial i-a fost pusă otravă în mâncare, însă, pentru că bea mult vin și petrecea mult timp la băi, cantitatea de otravă administrată nu i-a fost fatală. A vomitat alimentele otrăvite. La scurt timp, însă, un atlet pe nume Narcissus l-a sugrumat în timp ce făcea baie, scria Dio Cassius.