Marea Britanie, a cincea destinație de export pentru România; locul 10 la capitalul social al firmelor

Marea Britanie a fost a cincea destinație de export pentru România, în primul trimestru din acest an, volumul total fiind de 649,9 milioane de euro, în creștere cu 15,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, reiese din datele Ministerului Economiei.

* LIVE UPDATE Referendum în Marea Britanie: Tabăra Brexit a câștigat cu 51,9% din voturi

În ceea ce privește importul, acesta s-a cifrat la 386,1 milioane euro, în creștere cu 5,72%. Astfel, România are un deficit comercial în raport cu Marea Britanie de peste 263 milioane de euro, în creștere cu 18,5% comparativ cu primul trimestru din 2015.

'În primele trei luni ale anului 2016, primele 10 țări de destinație pentru exporturile românești au fost: Germania (cu o pondere în totalul exportului României de 21,3%), Italia (12,4%), Franța (7,4%), Ungaria (5,1%), Marea Britanie (4,7%), Turcia (3,4%), Bulgaria (3,1%), Spania (3,0%), Polonia (2,9%) și Cehia (2,7%), ponderea cumulată a acestor țări fiind de 66% în total export', informează Ministerul Economiei.

La data de 30 aprilie, în România activau 5.251 de firme cu capital britanic, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 1,01 miliarde de euro, Marea Britanie situându-se pe locul 10 la acest capitol, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

AGERPRES


populare
astăzi

1 „În cât timp a strâns banii din cutiile de pantofi și cu cine trebuiau ei împărțiți?” / Articol devastator publicat de Eugen Rădulescu, consilier al Guv…

2 Voi ați citit asta? /

3 Încă o dovadă a prostiei crase a lui Câciu, de două ori ministru PSD...

4 Șantaj la MApN pe miliardele SAFE? / Rheinmetall nu mai vrea să producă în România. Contract de 5,7 miliarde de euro

5 VIDEO Hopa! / Procurorii ar fi găsit 100.000 de euro în biroul lui Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța și 30.000 de euro în mașină / CSM …