Marea Britanie închide ambasada din Iran și își retrage tot personalul diplomatic

Regatul Unit a anunțat vineri, 27 februarie, că închide ambasada din Iran și își retrage tot personalul de acolo, „în contextul situației de securitate” din regiune.

Foreign Office/FOTO: Wikipedia

Foreign Office/FOTO: Wikipedia

Potrivit Agerpres, ambasada a funcționa de la distanță, dar nu va mai putea oferi asistență consulară, nici măcar în cazurile urgente, a avertizat Foreign Office. Acesta mai atenționează cetățenii britanici să evite orice călătorie în Iran, indiferent de circumstanțe, scrie Agerpres.

Recent, China le-a recomandat cetăţenilor săi să evite călătoriile în Iran şi le-a cerut celor aflaţi în ţară să plece „cât mai curând posibil”, invocând o creştere accentuată a riscurilor de securitate.

„Cetăţenii chinezi aflaţi în prezent în Iran sunt sfătuiţi să-şi ia măsuri de siguranţă şi să părăsească ţara cât mai curând posibil”, a declarat Departamentul pentru Afaceri Consulare al Ministerului chinez de Externe.

Mesajul vine în aceeași zi în care Ambasada Statelor Unite la Ierusalim le-a transmis angajaților că pot părăsi Israelul imediat , pe fondul speculațiilor privind un posibil atac al SUA asupra Iranului. Avertismentul a fost trimis vineri de ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, într-un e-mail obținut și verificat de The New York Times.

Până acum, mai multe ţări au început să retragă membri ai familiilor personalului diplomatic şi personal neesenţial din anumite zone din Orientul Mijlociu sau să-şi sfătuiască cetăţenii să evite călătoriile în Iran, pe fondul tensiunilor în creştere dintre Washington şi Teheran.

SUA au organizat una dintre cele mai mari desfăşurări militare din Orientul Mijlociu , în timp ce negociază cu Iranul privind programul nuclear al Republicii Islamice. Ultima rundă de discuţii s-a încheiat joi, fără niciun semn de progres.

Iranul a ameninţat că va lovi bazele americane din regiune dacă va fi atacat, iar o escaladare ar putea atrage şi Israelul. Cei doi inamici au purtat un război de 12 zile în iunie anul trecut.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR