Marea Britanie: Johnson şi-a dat acordul pentru publicarea unui raport privind posibile ingerinţe ruseşti

Marea Britanie: Johnson şi-a dat acordul pentru publicarea unui raport privind posibile ingerinţe ruseşti

Premierul britanic Boris Johnson şi-a dat joi acordul pentru a fi publicat "cât mai repede posibil" un raport extrem de aşteptat privind posibile ingerinţe ale Rusiei în politica britanică, a anunţat purtătorul său de cuvânt, potrivit AFP.

Realizat de Comisia parlamentară de informaţii şi securitate (ISC), acest raport sensibil de 50 de pagini analizează activităţile Rusiei, între care şi o posibilă ingerinţă în referendumul privind Brexit-ul din 2016, câştigat cu 52% de tabăra favorabilă ieşirii din UE.

Publicarea acestui document a fost împiedicată în decembrie, comisia fiind dizolvată înainte de alegerile legislative. Publicarea nu putea avea loc înainte ca această comisie să fie reformată, lucru care se va face săptămâna viitoare, a precizat purtătorul de cuvânt.

"Publicarea (raportului) va fi treaba noii comisii, însă noi îi încurajăm să îl publice cât mai repede posibil", a comentat el.

Numirile în noua Comisie de informaţii şi securitate ar urma să fie publicate joi, înainte să fie supuse votului parlamentarilor luni şi marţi. Membrii îşi vor desemna apoi preşedintele.

Comisia şi-a lansat ancheta în noiembrie 2017 şi i-a înaintat raportul premierului la mijlocul lunii octombrie, potrivit fostului său preşedinte, Dominic Grieve. La începutul lunii noiembrie guvernul a fost criticat că nu vrea să publice raportul înainte de alegerile de la 12 decembrie, executivul invocând chestiuni de securitate naţională.

Ancheta ISC viza să răspundă îngrijorărilor în legătură cu subiectul amestecului în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi impactul campaniilor de dezinformare care ar fi provenit din Rusia.

Otrăvirea în 2018 a fostului agent rus Serghei Skripal în oraşul britanic Salisbury (sud-vest), pentru care Londra a acuzat Moscova, a alimentat aceste îngrijorări privind activităţile Moscovei.

Rusia a negat orice implicare, însă cazul a dus la un val de expulzări reciproce de diplomaţi între Londra şi aliaţii săi, de o parte, şi Moscova, de cealaltă parte.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Și la vaccinare unii sunt mai cetățeni ca alții” / Laura Ștefan dezvăluire incredibilă care arată în ce căcat d…

2 Categoria javre, mincinoși, curve politice / CCR critică dur modificările operate de PSD, prin care a păcălit bă…

3 L-au prins? / Cumpănașu, cercetat pentru că agăța tinere de 14-15 ani

4 „Am rămas cu gura căscată” / Compania Eli Lilly anunță un medicament-minune în lupta anti-COVID

5 Palatul lui Putin, acum 10 ani / GALERIE FOTO