Marea Britanie: Premierul Theresa May, ținta unui complot terorist dejucat (presă)

Premierul britanic, Theresa May, a fost ținta unui complot terorist dejucat, potrivit relatărilor de presă de marți seara, transmite agenția dpa.

Șeful Serviciului de informații MI5, Andrew Parker, i-a informat anterior, marți, pe membrii cabinetului britanic asupra presupusului complot, informează Sky News.

Complotul islamist extremist implica un atac cu bombă asupra reședinței prim-ministrului, din Downing Street, și, în haosul ce ar fi urmat, tentativa de a o ucide pe May, a arătat Sky.

Nu a existat vreun răspuns oficial la relatarea din presă, care vine la câteva ore după ce poliția a spus că a inculpat doi bărbați pentru infracțiuni teroriste.

Naa'imur Zakariyah Rahman, 20 de ani, și Mohammed Aqib Imran, 21 de ani, au fost arestați în raiduri ale poliției antiteroriste săptămâna trecută și urmează să apară miercuri în fața unei instanțe din Londra.

Marea Britanie a suferit cinci atacuri teroriste în acest an, în Londra și Manchester, în care au fost uciși 36 de oameni.

Parker a mai spus că nouă atentate teroriste islamiste au fost împiedicate, în ultimele 12 luni, în Marea Britanie.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Primă de pensionare la stat de 532.000 de euro, pentru un angajat al ROMATSA

2 Iranul a distrus un radar de 500 de milioane de dolari al SUA folosit pentru a detecta rachetele balistice, inclusiv cele cu focos nuclear

3 Cât numerar să păstrăm acasă pentru urgențe? Recomandările UE pentru 72 de ore

4 Legăturile și averea suspectă a președintelui PSD / Grindeanu, protejat de procurori, ANI și ANAF?

5 Urmează Bolojan?