Marea Britanie: Regina Elisabeta a II-a s-a simţit "epuizată" după contaminarea cu COVID-19

Marea Britanie: Regina Elisabeta a II-a s-a simţit "epuizată" după contaminarea cu COVID-19

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a simţit "epuizată" după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19 în februarie, a dezvăluit suverana în vârstă de 96 de ani în cursul unei videoconferinţe în care a vorbit cu îngrijitori britanici mobilizaţi în timpul pandemiei, notează AFP.

Elisabeta a II-a a fost testată pozitiv la COVID-19 în februarie şi a prezentat, potrivit Palatului Buckingham, "simptome uşoare".

Virusul te face "foarte obosit şi epuizat, nu-i aşa?", a spus ea miercuri, vorbind cu Asef Hussain, un fost pacient bolnav de COVID-19, cu ocazia inaugurării virtuale a unei unităţi de îngrijire care îi poartă numele la Royal London Hospital din capitala Marii Britanii.

Deja înainte de a se îmbolnăvi de COVID-19, regina şi-a relaxat considerabil agenda după o noapte de spitalizare în octombrie, a cărei natură nu a fost niciodată dezvăluită. Ea s-a retras de la începutul pandemiei la Castelul Windsor, la aproximativ patruzeci de kilometri de Londra, iar în prezent are probleme să se deplaseze.

În urmă cu două săptămâni, ea a participat la o ceremonie religioasă în memoria soţului ei, prinţul Philip, care a murit anul trecut, marcând marea sa revenire în faţa supuşilor săi după luni de absenţă.

La finalul întâlnirii cu îngrijitorii, Elisabeta a II-a a discutat cu echipa de constructori care a ridicat în câteva săptămâni unitatea de îngrijire pentru a face faţă creşterii numărului de bolnavi. "Este interesant, când există ceva vital, toată lumea lucrează împreună. Este minunat, nu-i aşa?", a spus ea.

Personalul din sistemul de sănătate publică al Marii Britanii, NHS, a fost sub presiune în timpul pandemiei, cu gărzi lungi, echipamente sufocante şi riscul de a contracta coronavirusul şi de a-şi contamina familia.

Aproximativ 33.000 din angajaţii medicali ai NHS au demisionat în perioada iulie-septembrie 2021, dintre care aproape 7.000 în căutarea unui echilibru mai bun al vieţii, potrivit statisticilor oficiale. Este aproape dublu faţă de ultimul trimestru din 2019, chiar înainte de pandemie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...