Marea iubire a Stelei Enache: „Nu m-a cerut de soţie, mi-a scris. Verigheta era pregătită pentru altă persoană”

Marea iubire a Stelei Enache: „Nu m-a cerut de soţie, mi-a scris. Verigheta era pregătită pentru altă persoană”

Pentru Stela Enache, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori români a renunţat la o altă femeie, chiar în prag de nuntă. Îndrăgita artistă l-a cucerit iremediabil, iar marea dragoste dintre cei doi a ținut 39 de ani.

Stela Enache şi Florin Bogardu au avut o căsnicie de 39 de ani, iar artista a povestit cum a fost cerută de soție, dezvăluind și faptul că, de fapt, îl iubea în secret pe compozitor.

Stela Enache și Florin Bogardo FOTO Facebook Stela Enache

Nu m-a cerut de soţie, mi-a scris. Verigheta era pregătită pentru altă persoană, dar cu destinul şi cu Dumnezeu nu te poţi juca. El (Florin Bogardo) a venit la Mamaia, eu eram la festival, debutam atunci în 1971, el era la secţia compoziţie, eu eram la interpretare. Ne-am cunoscut datorită maestrului George Grigoriu şi a fost dragoste la prima vedere din partea lui. Eu îl iubeam de multă vreme”, relatează okmagazine.ro .

În urmă cu 14 ani, Stela Enache și-a pierdut omul iubit, însă a găsit consolarea la cei doi copii ai săi. Despre cum a reușit să păstreze neestompată iubirea faţă de Florin Bogardo în toţi anii în care aţi fost împreună, Stela Enache mărturisea într-un interviu pentru „Adevărul”:

Dacă este o iubire adevărată, bazată pe respect şi pe încredere, nu se diluează, nu se estompează, dimpotrivă, se cimentează în timp. Dacă mai apar şi copii, iubirea devine indisolubilă!

La 6 ani a început să studieze pianul

Stela Enache s-a născut pe 24 ianuarie 1950 la Reșița, județul Varaș-Severin. De la şase ani a început să studieze pianul, fiind înscrisă la Şcoala de Muzică.

Între 1964-1967 a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Reşiţa, secţia canto, iar apoi, până în 1972, a urmat cursurile Conservatorului de Muzică din Cluj.

În 1971 a participat la Festivalul de Muzică de la Mamaia, unde a obţinut premiul al II-lea la secţiunea „Interpretare“. Atunci ea a concurat cu piesele „Să facem florile să cânte“, pe muzica lui George Grigoriu, şi „Ţin minte“ pe muzica lui Radu Şerban.

În 1972 a obţinut din nou premiul al II-lea la Festivalul Naţional Mamaia. În acelaşi an a plecat în Germania, iar apoi au urmat turnee în toată lumea.

În 1986 a încheiat primul contract pe un vas de croazieră. Cu „Europa“, unul dintre cele mai selecte vase de croazieră, a făcut de patru ori ocolul Pământului, timp de un an.

În 1977 a participat la Festivalul „Orfeul de Aur“ din Bulgaria.

A apărut alături de artişti faimoşi în diferite programe muzicale: Gilbert Becaud, Gloria Gaynor, Jennifer Rush, The Platters, Al Bano.

Cum s-a născut melodia „Ani de liceu”

Una dintre melodiile interpretate de Stela Enache a devenit un adevărat imn al adolescenților din România. Artista a povestit cum s-a născut melodia„Ani de liceu“:

„A fost comanda expresă a regizorului filmului „Liceenii“, Nicolae Corjos. Acesta şi-a dorit un cântec pentru genericul de început şi de sfârşit al filmului. La succesul acestei pelicule au contribuit mai multe persoane: autorul George Şovu, textierul Saşa Georgescu, regizorul Nicolae Corjos şi compozitorul Florin Bogardo. Toţi au intuit problemele fiecărui licean – materiile care îi speriau, primii fiori ai dragostei, relaţia profesor-elev, toate acestea fiind ilustrate cu succes. Un alt rol decisiv în reuşită l-au avut tinerii şi talentaţii interpreti Ştefan Bănică Jr., Oana Sîrbu, Mihai Constantin, Cesonia Postelnicu, Tudor Petruţ, susţinuţi de mari actori consacraţi ai României, Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Caramitru, Cristina Deleanu, Silviu Stănculescu, Mihai Mereuţă.

Melodia „Ani de liceu“ are şi creează o atmosferă de tinereţe, de prospeţime, care s-a păstrat până astăzi. Absolvenţi care se revăd după 15, 20 sau 25 de ani se transformă în liceeni... Ce mi-aş putea dori mai mult?”, a povestit artista.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?