
Marea provocare după desemnarea lui Ilie Bolojan ca premier. Sociologul Gelu Duminică: „La vremuri bune, cel puţin în următorul an, nu ne aşteptăm”
Prin desemnarea de către preşedintele Nicuşor Dan a lui Ilie Bolojan în funcţia de premier, „ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat”, spune sociologul Gelu Duminică. Acesta explică și care va fi marea provocare de acum înainte.
„De aici vom vedea ce se întâmplă mai departe. Tandemul care a fost menţionat în timpul alegerilor, uite, devine şi oficial ca nominalizare a prim-ministrului. Nu cred că trebuie să punem nici şampania la rece, dar nici să ne speriem, dar faptul că Bolojan este, totuşi, prim-ministru care a fost nominalizat şi care a acceptat e dătător de speranţă. Unu: având în vedere faptul că Bolojan este recunoscut ca un specialist foarte bun în administraţie şi în eficientizarea instituției lor. Doi: din punct de vedere politic, înseamnă că s-a ajuns la un consens între formaţiunile politice majore”, a declarat, vineri, Gelu Duminică, pentru Agerpres .
„O să vedem dacă TVA creşte sau nu creşte”
Sociologul mai spune că „marea provocare” rămâne programul de guvernare.
„Aşa că rămâne de văzut ce va fi, dar marea provocare este programul economic, programul de guvernare, pe care de-abia aşteptăm să-l vedem oficial, că aşa, pe surse, se dădea şi că nu o să mai accepte Bolojan. Aşa că eu, personal, aştept programul. O să vedem dacă TVA creşte sau nu creşte, dacă este susţinut şi de realitate ce s-a dat în presă. Mult a fost, puţin mai este”, a explicat Duminică.
Sociologul a mai arătat că „la vremuri bune, cel puţin în următorul an, nu ne aşteptăm, că nici nu avem motive să ne aşteptăm".
„E de văzut ce Guvern vom avea, câte feţe vechi vom avea, dacă într-adevăr Bolojan are drept de veto sau nu, dacă PSD rămâne. UDMR? Sunt încă multe ecuaţii în toată povestea asta. Rămâne de văzut", a mai spus Gelu Duminică.
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat, vineri, pe liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, pentru funcţia de prim-ministru.
Nicușor Dan: „Este persoana cea mai potrivită și va avea în mine un partener”
Reamintim că președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că îl desemnează premier pe liderul PNL, Ilie Bolojan.
„Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român. Este o persoană care, în pozițiile pe care le-a avut, de primar, de președinte al Consiliului Județean, a dovedit, pe de o parte, că știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile, pe de altă parte are o viziune de dezvoltare. Este persoana cea mai potrivită și va avea în mine un partener”, a anunțat Nicușor Dan.
Președintele Nicuşor Dan ar fi căzut de acord cu premierul desemnat Ilie Bolojan să crească cota normală de TVA de la 19%, cât este în prezent, până la 21%, măsura urmând să fie aplicată temporar, doar până în 2027, au declarat surse avizate pentru „Adevărul”.
Sursa: adevarul.ro