Marian Drăgulescu: Sunt mândru că am devenit cel mai medaliat gimnast al României din toate timpurile

Sportivul Marian Drăgulescu a declarat că este mândru de faptul că a devenit cel mai medaliat gimnast al României din toate timpurile, atingând cota 31 după bronzul cucerit, duminică, la sărituri, la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca.

"Acum am 31 de medalii. Sunt cel mai medaliat gimnast al României din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.Și sunt mândru pentru această performanță. Cea mai mare dorință a mea a fost ca publicul de la Cluj să cânte o dată cu mine imnul României, iar medalia de argint a fost așa, un bonus. Dar m-am bucurat și pentru ea, bineînțeles. Sunt fericit că plec cu fruntea sus de la aceste Europene, nu am dezamăgit pe nimeni, chiar am adus bucurii tuturor", a afirmat Drăgulescu.

Gimnastul român a menționat că Artur Dalaloian, rusul care a câștigat medalia de aur la sărituri, a avut noroc în finala de duminică: "La sărituri e și puțină loterie. Rusul a riscat, nu știu dacă mai sare de 10 ori mai nimerește trei sărituri la fel. Ttrebuie să ai și puțin noroc la sărituri".

Drăgulescu a adăugat că pentru Campionatele Mondiale, programate între 2-8 octombrie la Montreal, Canada, va încerca să își îmbunătățească exercițiul la sol și săriturile: "Aceste medalii îmi dau motivație și încredere pentru Mondiale. Oricum, eu mă gândesc să îmi îmbunătățesc atât solul, cât și săriturile. În continuare simt că pot face față atât pe plan european, cât și mondial. Mi-a plăcut sala de la Cluj, iar publicul mi-a transmis o energie pozitivă. M-am simțit foarte bine aici, aștept și alte concursuri în țară".
Gimnastul Marian Drăgulescu a câștigat, duminică, medalia de argint în concursul de sărituri din cadrul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca, după ce cu o zi înainte obținuse titlul european la sol.

În finală el a fost devansat doar de rusul Artur Dalaloian, care a câștigat medalia de aur, bronzul revenind ucraineanului Oleg Verniaiev.

Sportivul român a reușit cea de-a 18 medalie a sa la Campionatele Europene totalizând 14,733 puncte, cele două sărituri ale sale fiind notate cu 14,666 și 14,800. Artur Dalaloian a totalizat 14,933 puncte (15,066 și 14,800), iar Oleg Verniaiev 14,649 puncte (14,766 și 14,533).

Acum în vârstă de 36 de ani, Drăgulescu este unul dintre cei mai titrați gimnaști români, el debutând în competițiile majore internaționale la Campionatele Mondiale din 1999, găzduite de Tianjin, China.

Medalia de duminică a fost a 31-a din întreaga carieră a lui Marian Drăgulescu. El are în palmares 3 medalii la Jocurile Olimpice (1 de argint și 2 de bronz), 10 la Campionatele Mondiale (8 de aur și 2 de argint) și 18 la Campionatele Europene (10 de aur, 6 de argint și 2 de bronz). Singura medalie care îi lipsește este cea de aur la Jocurile Olimpice.

România încheie cea mai importantă competiție de gimnastică pe care a găzduit-o în ultimii 60 de ani cu patru medalii, două de aur prin Marian Drăgulescu (sol) și Cătălina Ponor (bârnă), una de argint prin Marian Drăgulescu (sărituri) și una de bronz prin Larisa Iordache (bârnă).

Gimnastele Ioana Crișan și Olivia Cîmpian, primele sportive din delegația României care au evoluat într-o finală a Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca, s-au clasat, vineri, pe locurile 18, respectiv 23 în concursul de individual compus.

Campionatele Europene de gimnastică artistică s-au desfășurat în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la competiție participând 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.

România a fost reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin a fost format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

La ediția 2016 a CE, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).

AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Simona Aruștei)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Presiuni enorme asupra lui Ciolacu pentru dărâmarea Guvernului Orban! Miza? Ponta-premier!

2 Document / Ăștia ar trebui condamnați pe viață! / Peste 426 de milioane de euro, valoarea prejudiciilor din dosare…

3 Citiți și voi ce măcel pun la cale Firea și Cercel!

4 VIDEO Utilajele cumpărate de ROMARM din China pentru fabricarea măștilor s-au stricat! Statul român n-a vândut…

5 ULTIMA ORĂ / Documentul care-l înfundă pe Arafat / Sursă: Procurorii DNA trebuie să facă un singur lucru

recomandări

Te ia DNA: Mircea Dușa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Faceți cunoștință cu Grumpy cat japoneză, care e chiar mai grumpy decât originala