Marian Oprișan consideră că Liviu Dragnea este victima propriilor decizii din PSD

Președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, vicepreședinte al PSD, consideră că Liviu Dragnea este victima propriilor decizii din partid. "Evident, dar nu înseamnă că acest lucru este drept", a declarat Oprișan, luni, la sediul central al PSD, întrebat dacă Liviu Dragnea este victima propriilor decizii din partid.

Oprișan susține că "în PSD nu există tabere".

"Când eu am spus că nu trebuie încălcate principii, pentru ca așa e normal într-o țara democratică, unii colegi de-ai mei nu au fost de acord și iată consecința. Atunci când încalci principii, trebuie să accepți și lucruri nedrepte din acest punct de vedere", a arătat el.

Întrebat despre ce principii este vorba, Marian Oprișan a spus că este vorba despre principiul de nevinovăție, dar și "de decizia propusă de conducerea PSD Consiliului Național de a se adopta asemenea măsuri".

Vineri, ÎCCJ l-a condamnat pe Liviu Dragnea la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul", decizia nefiind una definitivă. În aceeași zi, Dragnea a demisionat din funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a anunțat că în ședința Biroului Permanent al PSD de luni își va depune mandatul de președinte executiv al formațiunii.

În luna martie a acestui an, Consiliul Național al PSD a adoptat o rezoluție prin care membrii de partid condamnați de justiție își pierd funcția politică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români