Cercetător la Universitatea Oxford, politologul Mihail Chiru explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, din ce direcții se profilează marile amenințări la adresa României. Politicile de austeritate, degradarea continuă a democrației și creșterea partidelor extremiste sunt principalele pericole.

Adevărul: Veștile proaste abundă în ultimă perioadă, dar poate că cea mai rea a fost retrogradarea României de la „democrație deficitară” la „regim hibrid” în Indexul Democrației 2024, mult sub Ungaria, dar și sub Serbia și Albania. Putem vorbi de o exagere sau ne aflăm, într-adevăr, atât de jos?

Mihail Chiru: Inițiativa Varieties of Democracy, care se bazează pe o metodologie mult mai robustă și este sursa de date cel mai des folosită de politologi, consideră România în continuare o democrație electorală și nu un regim hibrid. Democrația românească are probleme grave, dar nu suntem într-un regim de autocrație electorală.

Există un risc major ca acest proces prin care democracția românească, atâta câtă este, să se degradeze și mai mult, iar odată cu asta și situația în România?

Eșecul statului de a asigura respectarea legislației finanțării electorale și campaniilor electorale, și de a bloca interferențe externe, care a dus la momentul anulării alegerilor și ascensiunea fulminantă a unor actori anti-democratici în ultimii doi ani arată totuși cât de fragilă este situația. Mă îndoiesc că putem evita un scenariu și mai negru la următoarea runda de alegeri în absența unui nou pact social și a unor reforme reale atât ale instituțiilor cât și în interiorul partidelor.

Responsabilitate enormă pentru CCR

Există voci care susțin că s-au creat precedente prin faptul că CCR a respins candidatura unor persoane controversate precum Diana Șoșoacă și Călin Georgescu. De acum, se spune, s-a deschis cutia Pandorei, iar oricine ajunge la putere ar putea fi tentat să-și „interzică” oponenții incomozi. Ar fi trebuit blocată candidatura celor doi sau factorii de decizie s-au precipitat?

Ambii candidați menționați au arătat prin acțiunile și discursurile lor de a lungul timpului că nu ar ezita să restrângă și să erodeze democrația dacă ar ajunge într-o funcție precum cea de Președinte. Aplicarea oricărei masuri din arsenalul democrației militante vine însă cu riscuri considerabile, unul dintre acestea, fiind într-adevăr, folosirea lor abuzivă împotriva unor actori de opoziție democratici. Tocmai de aceea este extrem de importantă nu numai crearea unor proceduri predictibile în astfel de cazuri, cât mai ales asigurarea prin numiri de judecători cu reputație ireproșabilă a existenței unei Curți Constituționale competente și credibile. Pentru ca măsuri de democrație militantă să fie larg acceptate, Curtea Constituțională trebuie să fie în afara suspiciunii unui partizanat politic și să fie capabilă să explice astfel de măsuri în mod convingător și din timp.

Au apărut voci care vorbesc despre faptul că partide precum AUR, acuzat de colaborare cu Rusia și de extremism, ar trebui interzis în România, la fel cum în Germania se discută despre AfD. Consideri că s-ar impune astfel de măsuri sau ele ar fi totuși disproporționate?

Interzicerea unor partide ar trebui să fie o măsură excepțională, luată pe baza unor dovezi clare legate de acțiunile sau intențiile de subminare a ordinii democratice ale acestor partide. Dezbaterea din Germania vine după ani întregi de urmărire a politicienilor AfD și organizațiilor acestui partid de către instituțiile statutului abilitate să apare Constituția. Există întotdeauna riscul ca interzicerea unui partid să sporească popularitatea organizației succesoare, ca în cazul Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP) din Turcia.

În România am avut exemplul Partidului Comunist Român, care a fost interzis în perioada interbelică, dar exemplul perioadei comuniste, când toate celelalte partide au fost interzise. Revenind la partide precum AUR, nu cumva simplul fapt că apar asemenea discuții le dă ocazia să se victimizeze?

Represiunea împotriva comuniștilor în Romania interbelică a fost reală, nu imaginară, după cum a fost și teroarea exercitată de ei împotriva adversarilor politici, inclusiv a legionarilor, după 1947. Ca o paranteză legată de victime și victimizare, ceea ce se întâmplă în Romania în jurul cultului „sfințiilor închisorilor” trebuie înțeles ca o tentativa de antreprenoriat al memoriei și rescriere a memoriei colective. Nu e de mirare că folosirea unei astfel de narative eroice pentru reabilitarea legionarilor și promovarea valorilor lor în rândul tinerilor dă rezultate, pentru că este o formă de antreprenoriat al memoriei care a fost deja testată cu succes și în alte state cu trecut fascist, ca Italia. Autoritățile din Romania ar trebui să aplice legea când vine vorba de propaganda legionară care este tot mai prezentă în spațiul public, fie prin vocea unor politicieni, fie prin acțiunile unor asociații implicate în antreprenoriatul memoriei menționat mai sus. Educația civica și inculcarea valorilor democrației liberale sunt vădit necesare nu numai pentru noile generații, ci și pentru personalul din instituțiile de forță ale statului, care este omniprezent după pensionarea timpurie în partidele extremiste și în stafful de campanie și anturajul lui Calin Georgescu. Într-un mod deloc paradoxal, faptul că elitele noastre politice și militare nu conștientizează mărimea responsabilității românești pentru pogromurile interbelice și pentru participarea la Holocaust poate explica într-o anumită măsură și poziția statului, dincolo de interese geopolitice și militare, în privința genocidului din Gaza.

Soluțiile reale

Și cum ar trebui procedat în cazul unor partide considerate extremiste?

Tocmai de aceea partidele democratice ar trebui să adreseze în primul rand nemulțumirile de fond ale cetățenilor care hrănesc succesul partidelor extremiste. Pași în direcția soluționării acestor probleme, ar trebui cuplați, susțin unii politologi, cu refuzul de a colabora cu aceste partide în parlament sau în alte forme. Instaurarea unui astfel de cordon sanitar în jurul extremiștilor, ar arăta că sunt nefrecventabili și că votul pentru ei este un vot irosit.

Asistăm în ultimii ani și nu doar în România la o creștere a partidelor etichetate în generale ca fiind extremiste. Care ar fi principalele cauze?

Ascensiunea partidelor radicale de dreapta se datorează unui cumul de cauze ce țin de politici economice, transformări culturale, dar și de decredibilizarea partidelor tradiționale și normalizarea de către acestea a discursului extremiștilor. Știm deja din nenumărate studii serioase că politicile de austeritate, restrângerea serviciilor publice și a statului social în același timp cu sporirea inegalităților și declinul mobilității sociale au contribuit din plin la această ascensiune. Când partidele de stânga au fost cele care au implementat astfel de politici, succesul partidelor radicale de dreapta a venit mult mai rapid deoarece acestea au putut mobiliza o masă largă de votanți cu valori sociale conservatoare și preferințe economice de stânga, care s-a simțit trădată de politicile neoliberale ale stângii tradiționale.

Dar acest fenomen este și o contrareacție la tendințele mai progresiste din societățile europene care au încercat să puna în discuție și să regândească ierarhiile de gen sau etnice și să propună politici care să răspundă nevoilor acestor minorităților. În Romania și în alte tari est-europene, o bază foarte importantă a partidelor extremiste sunt cei care cred că Biserica și credința creștină în general sunt supuse unui atac sistematic și este nevoie de o forță politică care să apere Biserica împotriva atitudinilor și măsurilor anticlericale.

Și partidele mainstrem poartă o parte din vină

Nu cumva o parte din vină o au și celelalte partide, cele care se pretind democratice, așa numitele partide mainstream?

Nu în ultimul rând, răspunsul partidelor tradiționale din nenumărate țări europene a fost să copieze temele extremei drepte, sperând că vor recupera foștii lor votanți care au migrat către aceste partide sau vor stopa ascensiunea lor. Dar știm, din nou din studii empirice riguroase, că această tactică a devenit cu timpul din ce în ce mai contraproductivă, sporind voturile partidelor radicale și extremiste, pentru că au normalizat acest discurs și i-au validat pe politicienii care l-au susținut inițial.

Cum poate fi oprit avansul partidelor radicale în întreaga Europa și în particular în România?

Cu siguranță nu prin măsuri de ajustare a deficitelor economice care îi afectează în mod disproporționat pe cei mai vulnerabili și care sporesc sentimentul de marginalizare socială și abandon al unor comunități întregi, cum sunt închiderea școlilor și desființarea bibliotecilor din mediul rural. Multe dintre măsurile adoptate de guvernul României în ultima vreme nu vor face decât să crească revolta față de „sistem”, și să întărească oamenilor convingerea că aceste partide fie nu doresc, fie nu sunt capabile să rezolve problemele societății într-un mod echitabil.

În Romania, ca pretutindeni în Europa, este nevoie ca de aer de politicieni democrați care să poată demonstra leadership intelectual și moral autentic, care să fie recunoscut ca atare de societate. Lideri care au convingeri doctrinare solide, pentru care sunt gata să muncească ani de a rândul și care au și anvergura intelectuală necesară pentru a articula un proiect național de transformare socială care să faciliteze alianțele între clase și să confere legitimitate guvernării. Dar până la identificarea unor astfel de lideri, partidele trebuie să își recâștige credibilitatea prin măsuri care să demonstreze că scopul guvernării nu este să captureze statul că să își urmăreasca propriile lor interese înguste sau preferințele elitelor economice. Și trebuie să se întrebe de ce nu mai sunt recunoscute de o mare parte a cetățenilor ca reprezentanții lor legitimi.

În loc să copieze discursul extremei drepte, aceste partide au nevoie să inspire și să readucă speranță oamenilor prin promovarea unor soluții eficiente pentru marile dileme ale acestui secol: cum ne vom adapta și cum vom limita criza climatica? cum ne vom adapta economia revoluției inteligentei artificiale? cum va fi asigurată pacea în Europa și în lume?

În sistemele democratice politica rămâne un joc al capacității de a mobiliza, astfel că este nevoie de reforme organizaționale adaptate erei digitale în care trăim, care să permite partidelor tradiționale să atragă și să mențină simpatizanți și membri, să dezvolte asociații paralele și alianțe cu societatea civila și să cultive intelectuali atașați cauzei lor. Lucruri pe care cele mai multe dintre partide radicale de dreapta de succes le fac deja.