Marina rusă a anunţat că a îndepărtat un submarin american din apele sale; Washingtonul dezminte

Un distrugător rus a urmărit un submarin nuclear american în largul Insulelor Kurile, în apele teritoriale ruseşti, a anunţat sâmbătă Moscova, o acuzaţie respinsă de armata americană, relatează AFP.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, nava flotei ruse din Pacific ''Mareşal Shaposhnikov'' a transmis un mesaj subacvatic prin care ordona submersibilului din clasa Virginia ''să iasă imediat la suprafaţă''.

Ca urmare a refuzului au fost folosite ''mijloace'' neidentificate, forţând submarinul american ''să părăsească apele teritoriale ale Rusiei cu viteză maximă'', potrivit unui comunicat al ministerului care precizează faptul că incidentul a avut loc sâmbătă, la 07:40 GMT.

''Nu există niciun adevăr în afirmaţiile ruse despre operaţiunile noastre în apele lor teritoriale'', a dezminţit armata americană.

''Zburăm, navigăm şi operăm în siguranţă în apele internaţionale'', a precizat căpitanul Kyle Raines, purtător de cuvânt al Comandamentului american pentru regiunea Indo-Pacific, refuzând să comenteze locaţia exactă a submarinelor americane în regiune.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, submarinul american a fost reperat în timpul exerciţiilor de rutină ale Flotei Ruse din Pacific, lângă insula Urup, în apele teritoriale ruse.

Contactat de AFP, Pentagonul a declarat iniţial ''că este la curent cu articole din presă referitoare la acest presupus incident naval din Pacific'', dar a precizat că nu este în măsură să confirme detaliile.

Incidentul a avut loc cu câteva ore înainte de o convorbire telefonică dintre Vladimir Putin şi Joe Biden, în pline tensiuni ruso-americane privind Ucraina.

Kremlinul a denunţat ''isteria'' americană cu privire la Ucraina după această convorbire dintre cei doi preşedinţi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte