Maroc: Regele Mohammed al VI-lea a destituit trei miniștri după criza din regiunea Rif

Regele Marocului, Mohammed al VI-lea, a destituit marți trei miniștri ca urmare "a întârzierii programului de dezvoltare" a orașului Al-Hoceima, localitate tulburată în ultimele luni de o mișcare de contestare, a anunțat un comunicat oficial, citat de AFP.

Un secretar de stat și un înalt responsabil administrativ au fost de asemenea îndepărtați din funcție după apariția unui raport ce face referire la "disfuncționalități" și întârzieri nejustificate.

Potrivit EFE, cei trei miniștri demiși pentru stadiul programului de dezvoltare din regiunea Rif au făcut parte și din precedentul guvern, fiind vorba de portofoliile Educației (anterior de Interne), Locuințelor și Sănătății.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara