Marș pentru unirea României cu Republica Moldova, duminică, în Capitală

O mie de tineri, care au pornit pe jos din Chișinău spre București, vor mărșălui alături de cei care îi vor aștepta duminică, la ora 14,00, la Piața Universității, spre Palatul Cotroceni, unde îi vor cere președintelui Klaus Iohannis urgentarea procesului de reunificare, potrivit unui comunicat remis AGERPRES de Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

"Tinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare au plecat din Chișinău spre București duminică, 5 iulie, imediat după Marea Adunare Națională și au mers pe jos, cu drapele tricolore, prin temperaturi caniculare și furtună, pentru a ajunge astăzi la Prut, unde au refăcut celebrele Poduri de Flori", relevă sursa citată.

Potrivit acesteia, participanții la marș vor pleca duminică din gara Iași spre Capitală cu trenul, care va opri în Vaslui, Bârlad, Tecuci, Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău, Mizil, Ploiești, București.

"Acești tineri poartă în suflete flacăra dorinței de Unire și au nevoie de tot sprijinul românilor pentru a o duce aprinsă la Cotroceni! Veniți, români, să vă întâmpinați frații de pe celălalt mal al Prutului! Acum, mai mult ca oricând, au nevoie de voi!", a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012, citat în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker