Un veteran ucrainean din teritoriile ocupate a oferit o mărturie cutremurătoare despre cum a fost obligat să lupte de partea Rusiei și apoi a fost luat prizonier de ai săi, relatează Euromaidan Press.

Mărturia soldatului Pavlo Pșenicini, oferită într-un interviu acordat portalului ucrainean Hromadske evidențiază modalitatea în care Rusia folosește ocupația pentru a obliga locuitorii să lupte în războiul împotriva propriei țări.

Veteranul s-a înrolat în arma ucraineană în 2018, dar nu din patriotism, ci din rațiuni pur economice, pe fondul șomajului.

„Nu existau locuri de muncă”, a spus el.

A fost trimis lângă Avdiivka, iar din postul său putea vedea ambele aeroporturi din Donețk. Războiul părea gestionabil la acea vreme. Totul s-a schimbat pe 24 februarie 2019.

În acea zi, lunetiști ucraineni din apropierea orașului Piski au ucis doi soldați ruși, expunând pozițiile ucrainene. O săptămână mai târziu a venit și riposta. Glonțul unui lunetist rus l-a nimerit pe Pșenicini în spate, în timp ce camaradul său a fost împușcat mortal.

El a supraviețuit, s-a târât până a ajuns într-un loc sigur și, în cele din urmă, a reușit să se întoarcă acasă în sudul regiunii Herson cu un certificat de invaliditate și două medalii militare.

A crezut că s-a terminat cu războiul pentru el.

Monitorizat de autoritățile de ocupație

După ce forțele rusești au ocupat Kalanceak, regiunea Herson, în februarie 2022, vecinii l-au identificat rapid pentru autorități pe veteranul local.

„Sunt vecini buni”, povestește el cu amărăciune amestecată cu ironie.

Primii ocupanți nici măcar nu erau ruși, ci soldați din Daghestan și de alte naționalități care abia vorbeau rusa, spune el. Dar erau informați: astfel că i-au percheziționat apartamentul și i-au confiscat actele de veteran, certificatul de invaliditate și medaliile.

Lunar, aveau loc rotații și soseau alte unități.

„Veneau în valuri, puteau să te lovească sau să te lase în pace, se plimbau prin casă, călcau peste tot se uitau în jur”, își amintea Pșenicini. „Eram constant în câmpul lor vizual.”

Apoi, în timpul unei vizite, în timp ce fiica sa nou-născută dormea în apropiere, soldații ruși au tras două focuri în tavan.

„Ne-ați ucis oamenii”, au spus ei,

Pșenicini a învățat să nu-i contrazică.

„Nu le poți dovedi nimic”, a explicat el. „Nici nu avea rost să spui ceva, îți puteai înrăutăți situația.”

Tentative de fugă

Soldatul a încercat să fugă de două ori.

Prima încercare a avut loc la opt luni după nașterea fiicei sale, în iunie 2022. La graniță, gardienii nu i-au lăsat să treacă, întrucât nu aveau un certificat de naștere pentru copil.

Șase luni mai târziu, poliția rusă și serviciile de protecție a copilului au început să-i viziteze. Au întrebat de ce fetița nu are acte rusești și cine erau părinții ei.

„Au vrut chiar să ia copilul – pur și simplu să o ia și să o ducă undeva”, a spus veteranul.

Îngrozită de gândul de a-și pierde fiica, soția a obținut acte de naștere rusești pentru copil. Au încercat să plece din nou, de data aceasta prin Lituania. Dar grănicerii lituanieni nu le-a permis să treacă din aceleași motiv: ei aveau pașapoarte ucrainene, iar copilul certificat de naștere rusesc.

Închisoarea sau frontul

În septembrie 2024, a apărut poliția: cineva furase unelte și aparate electrocasnice din sat. Auziseră că un camion livrase lucruri la casa lui Pșenicini cu o zi înainte. Puteau să-l percheziționeze?

În timp ce acesta deschidea prima cameră pentru inspecție, ofițerii s-au poziționat lângă a doua cameră. „În timp ce deschideam a doua, ei deja strigau: «Am găsit totul. Nu mai este nevoie să cautăm!»”

Au scos un sac imens cu iarbă, marijuana, și l-au adus în casă”, își amintește el.

Atunci, ca la un semnal, doi martori au ieșit din mașina de poliție.

Procesul s-a întins pe câteva luni iar sentința urma să fie pronunțată pe 29 mai 2025. Pedeapsa: 12 ani de închisoare.

Dar, în timp ce judecătorul citea sentința, oficiali ai comisariatului militar au intrat în sala de judecată.

„Gata, asta e închisoarea ta. Te duci în armată”, au anunțat ei.

Condiții brutale de antrenament

La centrul de antrenament Makiivka, foști prizonieri, grațiați în schimbul supraviețuirii în luptă, serveau ca instructori. Acești veterani ai „Furtunii Z” își dovediseră deja valoarea și trăiseră pentru a putea povesti despre asta.

Antrenamentul s-a concentrat pe tactici de asalt de bază : cum să iei cu asalt clădirile, să tragi printre ruine, să aplici garouri, să identifici capcanele. Dar adevărata lecție a fost rezistența. Marșuri zilnice de douăzeci de kilometri pe căldură extremă, rații minime de apă, stres fizic constant.

Scopul: să-i pregătească pe soldați pentru privațiunile cu care s-ar confrunta pe front.

Cine erau ceilalți recruți? Un amestec pestriț ce vădea disperarea Rusiei după noi recruți.

Voluntari care luptaseră în milițiile separatiste, alcoolici care au semnat contractele la beție și nu-și mai aminteau de ele. Locuitori din alte teritorii ocupate care fuseseră confruntați cu alegeri similare: închisoare sau front.

Cele mai disperate cazuri serveau drept detectoare de mine umane. Rusia îi dezbrăca pe soldații recalcitranți de armură și arme, le arăta o țintă și promitea să le returneze echipamentul dacă supraviețuiau.

Șocul mare a fost însă luptătorii străini - somalezi și alții - care arătau o indiferență aproape inumană față de victime.

Când un obuz de mortar l-a ucis pe un somalez chiar în fața grupului, ceilalți au ocolit pur și simplu trupul și au continuat să înainteze.

„Gata, e mort. L-au ocolit, au mers mai departe. Și, în general, nu le pasă. Se duc special acolo ca să îndeplinească sarcina. Asta e tot.”

Pe front

După șase săptămâni de antrenament, noul soldat a primit ordine de desfășurare. Oficialii au confiscat telefoane, carduri bancare, orice îi lega pe soldați de viețile lor anterioare. Apoi a urmat călătoria la Avdiivka, în regiunea Donețk.

Situația aprovizionării a fost imediat clară.

„Au oferit foarte puțină apă – pentru trei persoane pe zi o sticlă de maximum un litru și jumătate, și nu întotdeauna plină”, spune el.

Soldații din apropierea satelor sau a râurilor puteau găsi uneori surse suplimentare de apă. Cei aflați în poziții izolate în pădure pur și simplu nu aveau resurse.

Ordinele? Mențineți pozițiile la 250 de metri distanță unele de alte, de-a lungul fâșiilor de pădure. Împușcați pe oricine se apropie, cu excepția cazului în care comunicațiile radio dau alt ordin.

Capturarea

Când luptătorii batalionului Libertății s-au apropiat de poziția lor forestieră de lângă Avdiivka, Pșenicini și partenerul său urmau ordinele standard: împușcau pe oricine se apropia de sectorul lor, cu excepția cazului în care comunicațiile radio îi autorizau să nu o facă

Partenerul său și-a luat imediat pușca și a țintit spre siluetele care se apropiau. Dar el a evaluat rapid situația - erau înconjurați și depășiți în armament.

Pune pușca jos, de ce să mai tragem acum?”, i-a spus el tovarășului său, recunoscând inutilitatea rezistenței. „Nici măcar nu voi avea timp să țintesc, fie că sunt ai noștri sau nu, oricine ar fi.”

Inițial, Pșenîișni nu și-a putut da seama cine se apropia de tranșeea lor. „Ei bine, poate ai noștri, poate vin de undeva. Ruși, cred, care e diferența?”, își amintea el că i-a trecut prin minte.

Soldații au strigat ceva, dar el nu le-a putut recunoaște imediat semnele de identificare. Abia când a putut vedea clar uniformele lor i-a recunoscut.

„Apoi mă uit, camuflaj pixelat, și spun: «O, Ucraina, dă-ne apă!»”, a strigat el.

Soldații ucraineni au fost șocați să descopere că capturaseră un veteran. Unul dintre ei a întrebat de-a dreptul: „Ce crezi că ar spune băieții tăi alături de ai luptat dacă ar afla că ești aici acum?”

Modul în care soldații ucraineni l-au tratat ca prizonier de război l-a surprins.

„Mi-am imaginat că voi sta legat undeva, iar aici e complet diferit. Și ne dau mâncare... Și fac cafea”, a mărturisit el. „ M-am bucurat că m-am predat - altfel în câteva zile aș fi murit pur și simplu de deshidratare.”

Toți bărbații sub 30 de ani din teritoriile ocupate riscă să fie recrutați pentru serviciul militar în Rusia. Unii servesc în armată, alții sunt trimiși în zone de luptă.

Cei care inițial refuză sunt făcuți să creadă că vor fi lăsați în pace. Li se permite să trăiască normal timp de săptămâni, chiar și să meargă la cumpărături. Tocmai când cred că au scăpat de datoria de luptă, sosesc ordine: alăturați-vă unităților de asalt sau vă confruntați cu consecințele.

„Dacă vor cuceri teritorii, atunci nimeni nu va avea de ales”, spune veteranul.