
Mărturii cutremurătoare ale părinților fetei care s-a sinucis împreună cu iubitul pe autostradă: „Se iubeau foarte mult şi le era frică”
Părinții adolescentei de 14 ani care s-a sinucis pe Autostrada A1, împreună cu iubitul ei de 19 ani, au făcut declarații sfâșietoare despre relația tinerilor.
„Se iubeau foarte mult şi le era frică, pentru că au spus că ei nu pot trăi unul fără celălalt”, a declarat mama Georgianei pentru Antena 3 CNN . Tatăl fetei a rememorat cu durere ultimele momente petrecute împreună: „M-a luat în braţe şi m-a pupat, mi-a zis: «Tati, să ai grijă de tine. Te iubesc». Ăsta a fost ultimul cuvânt al ei pe care mi l-a zis”.
Tatăl tânărului susține că relația lor nu ar fi trebuit să fie o problemă: „Poate veni cine o vrea, să lase copiii în pace, să stea împreună”.
Cum a început relația lor
Georgiana, născută în Buzău, l-a cunoscut pe Cătălin prin intermediul rețelelor de socializare la începutul anului. În aprilie, fata a fugit de acasă și s-a dus la locuința băiatului, unde au întreținut relații sexuale. În acel moment, cazul a intrat în atenția DGASPC Giurgiu, iar tânărul a fost cercetat penal pentru sex cu minori.
„Ei erau împreună din aprilie, vorbeau demult pe Instagram”, a spus mama Georgianei. Aceasta a precizat că, atunci când fiica ei a fugit de acasă, au încercat să ia legătura: „Am sunat şi i-am spus: «Georgiana, trimite-ne locaţia să venim după tine». Băiatul n-a ştiut să ne dea locaţia şi ne-a dat o locaţie greşită”.
Ultimele săptămâni din viața tinerilor
În ultimele luni, cei doi s-au aflat sub supravegherea autorităților. Fiind minoră, Georgiana era monitorizată de DGASPC, iar Cătălin era cercetat pentru viol, conform legislației care incriminează relațiile sexuale între un adult și un minor cu diferență de vârstă de peste 5 ani.
Potrivit Fanatik , fata și-a făcut un test de sarcină, rezultatul fiind negativ, iar părinții erau la curent cu situația. Inițial, aceștia s-au opus relației, dar Cătălin a reușit să-i convingă să-i accepte. Tânărul locuia, de aproximativ două luni, împreună cu iubita lui și părinții acesteia în Giurgiu.
Tensiuni și probleme în familie
Relațiile cu părinții nu au fost lipsite de conflicte. Surse apropiate anchetei susțin că băiatul era criticat pentru lipsa unui loc de muncă și refuzul de a contribui la bunăstarea familiei. DGASPC a deschis o anchetă socială care ar fi putut duce la luarea minorei din familie și plasarea ei în sistemul social. Tinerii nu au acceptat despărțirea și ar fi planificat să-și pună capăt zilelor.
Cătălin provenea dintr-o familie modestă din Râmnicu Sărat și avea datorii locale neachitate, ceea ce a complicat și mai mult situația lor.
Ultimul moment tragic
Marți, 19 august, Cătălin și Georgiana au fost loviți mortal de un TIR , la km 41 pe Autostrada A1 București-Pitești. Șoferul a declarat că i-a văzut pe amândoi pe banda de urgență și că tânărul a luat-o în brațe pe fată și a făcut un pas pe banda de circulație, moment în care accidentul a devenit inevitabil.
ISU Giurgiu a transmis: „Din primele informații, cei doi erau pietoni și se aflau pe partea carosabilă în momentul impactului. Pompierii, ambulanțele și elicopterul SMURD au ajuns la fața locului, însă leziunile au fost grave, iar personalul medical a declarat decesul”.
Autoritățile merg pe varianta unei sinucideri din dragoste , deoarece nu au fost identificate substanțe interzise în corpul tinerilor.
Contextul social și familial al fetei
Primarul comunei Crevedia Mare, Daniel Badea, a oferit detalii despre familia Georgianei: părinții sunt în jur de 50 de ani, au mai mulți copii, iar veniturile lor sunt modeste. Mama are un salariu de 2.000 lei, iar tatăl este pensionar pe caz de boală, cu un venit de 1.000 lei. Edilul a subliniat că minora se afla în dificultate și din cauza absenteismului școlar , iar familia nu putea să-i acorde tot sprijinul necesar.
„Familia nu a fost problematică, însă au pierdut din vedere copilul din cauza lipsei de implicare în școală. Am încercat să o fac să înțeleagă ce va face pe viitor fără educație, mai ales că este femeie”, a explicat primarul pentru Fanatik .
De asemenea, el a subliniat că intervenția DGASPC și a Comisiei Tutelare este o procedură standard, menită să găsească soluții pentru protecția copilului, nu să pedepsească părinții.
Sursa: adevarul.ro