Masacru într-un sat din Rusia: Pușcăriașii ruși eliberați ca să lupte în Ucraina sunt acuzați de noi crime

Masacru într-un sat din Rusia: Pușcăriașii ruși eliberați ca să lupte în Ucraina sunt acuzați de noi crime

Satul Derevyannoe din Karelia, situat în nord-vestul Rusiei, are un aspect îngrijit. Pomii sunt încărcați cu fructe, ambarcațiunile sunt gata să fie utilizate, iar lemnele sunt aranjate pentru iarnă. Nu pare a fi un loc pentru crime în masă, însă ele se petrec, relatează Sky News.

Deținuții ruși au fost recrutați de Wagner pentru războiul din Ucraina. Foto: profimedia (Arhivă)

Irina Zhamoidina se află în fața locuinței fratelui ei, Artiom Tereschenko, care a fost incendiată. El și tatăl său, Vladimir, în vârstă de 71 de ani, au fost uciși în noaptea de 1 august, când doi bărbați, ambii foști pușcăriași ruși, unul proaspăt întors de pe frontul din Ucraina, au intrat în casă și i-au înjunghiat mortal pe cei doi înainte de a da foc proprietății.

Copiii lui Taroschenko, în vârstă de nouă, respectiv 12 ani, a u reușit să se salveze, ieșind pe fereastră.

Tatăl meu cu siguranță nu a meritat o astfel de moarte", spune Zhamoidina. „Noi provenim dintr-o familie bună. Nu așa ar fi trebuit să moară", a mai adăugat femeia.

„Nu ar trebui să trăiască printre noi”

După ce își încheiaseră „treaba”, cei doi ucigași și-au continuat drumul până la o altă locuință și au ucis cu sânge rece toate cele patru persoane care locuiau acolo, trei bărbați și o femeie, înainte de a da foc și acestei case.

Unul dintre bărbați, Maxim Bochkarev, era cunoscut în zonă ca fiind un scandalagiu. Acesta a fost condamnat la închisoare pentru furt de mașini, viol și agresiune sexuală într-o colonie penitenciară din Sankt Petersburg, unde l-a cunoscut pe partenerul său de infracțiuni, Igor Sofonov.

Sofonov, în vârstă de 37 de ani, mai avea de stat încă trei ani în închisoare pentru furt, tâlhărie și tentativă de omor, dar a fost recrutat direct din închisoare de către Ministerul rus al Apărării și trimis în Ucraina, o practică inițiată de răposatul șef al grupării Wagner, Evgheni Prigojin.

Cred că orice persoană care a fost în închisoare, chiar dacă se duce la război, ar trebui să se întoarcă după gratii", spune Zhamoidina. „Nu ar trebui să trăiască printre noi, pentru că se întâmplă astfel de cazuri”, a mai precizat ea.

Numărul infracțiunilor violente săvârșite de foștii deținuți grațiați crește pe măsură ce aceștia revin acasă. În luna iunie, Prigojin anunța că 32.000 de persoane recrutate de Wagner se întorceau în Rusia.

În orașul Krasnodar, situat în sudul țării, un fost deținut recrutat de Wagner este judecat pentru uciderea a două persoane care se întorceau de la serviciu, acuzație pe care o neagă. Au existat cazuri de crimă, agresiune sexuală și molestare a unor copii.

În Novy Burets, la circa 800 de kilometri est de Moscova, un alt fost pușcăriaș a ucis, la beție, o femeie în vârstă, chiar și după ce localnicii și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea la autorități că acesta se perindă în zonă.

„Mor degeaba”

În urmă cu trei ani, orașul siberian Kemerovo era zguduit de un caz de violență domestică care a culminat cu uciderea unei tinere de 23 de ani, Vera Pekjteleva. Povestea ei a șocat întreaga țară după ce înregistrările audio cu țipetele ei au devenit virale. În instanță, unchiul ei a stat la câțiva metri distanță de ucigașul Vladislav Kanyus, care a fost condamnat la 17 ani de închisoare. În prezent, din fotografiile publicate pe rețelele de socializare, acesta știe că cel care i-a curmat viața nepoatei sale este liber, fiind recrutat de Ministerul Apărării și aflându-se undeva în Ucraina.

„A ucis-o cu o cruzime extremă", a declarat Pekhtelev, unchiul tinerei. „A chinuit-o pe Vera timp de trei ore, iar acum va fi antrenat să lupte. Nu-mi pot imagina ce se va întâmpla dacă se va întoarce”, a mai spus el.

Conform modificărilor aduse legislației din Rusia în luna iunie, persoanele bănuite de infracțiuni vor putea fi recrutate pentru războiul din Ucraina, însă nu după intrarea în vigoare a sentinței. Totuși, realitatea în ceea ce privește recrutarea deținuților ruși pare mult mai neclară. Ministerul britanic al Apărării consideră că aceasta face parte dintr-o „campanie mai amplă și intensă a armatei ruse de a-și consolida efectivele, încercând în același timp să evite implementarea unei noi mobilizări obligatorii”.

Alexandra Sofonova, sora lui Igor Sofonov, este convinsă că statul ar trebui să ofere suport psihologic celor care se află în situația fratelui ei, dar este sigură că nu o va face. „Și-a făcut datoria, a fost rănit - este un bărbat și sunt mândri de lucruri de genul acesta. Și apoi s-a întors și s-a dovedit a fi inutil, nu a putut obține nici măcar un pașaport. Poate că ceva a făcut clic în capul lui", afirmă ea.

În spatele unui perete al unui supermarket a fost realizat pe o bordură un graffiti: „Putin, nu războiului". Întrebată ce părere are despre mesaj, Alexandra Sofonova a declarat: „Nu știu ce fel de operațiune specială este aceasta". „Mulți dintre prietenii mei au murit și se întorc în sicrie de zinc. Dar ei mor degeaba. Pentru ce ne luptăm să câștigăm?", a mai adăugat ea.

Mi-e teamă pentru întreaga țară. Nimeni nu are dreptul să ucidă pe altcineva, să ia o viață. Nu li s-a dat acest drept", spune Irina Zhamoidina. „Trebuie să oprim cumva acest lucru, astfel încât acest tip de oameni să nu se afle în mijlocul societății”, a mai afirmat ea.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?