Măsuri pentru protecţia civilă: Primăria Capitalei vrea să dea 175.000 de euro pe 3.000 de marmite

Primăria Capitalei vrea să dea aproximativ 175.000 de euro pentru cumpărarea a 3.000 de marmite, potrivit unui anunţ publicat pe e-licitatie.ro, reprezentanţii municipalităţii precizând că licitaţia face parte din măsurile privind protecţia civilă luate de municipalitate.

Măsuri pentru protecţia civilă: Primăria Capitalei vrea să dea 175.000 de euro pe 3.000 de marmite

Valoarea contractului prin care ar urma să fie cumpărate cele 3.000 de oale metalice tip termos, pentru transportul hranei solide şi lichide, este de 787.813,62 de lei, fără TVA (aproximativ 175.000 de euro).

Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă şi va avea o durată de 90 de zile, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.

Licitaţia va avea loc în 29 septembrie 2014, ora 11.00, la sediul municipalităţii.

"Licitaţia face parte din măsurile luate de Primăria Capitalei, conform Legii 481/2004, privind protecţia civilă", au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii municipalităţii.

În cadrul aceloraşi măsuri a fost anunţată o licitaţie pentru achiziţionarea a 16.500 de saci de dormit.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii