Măsurile anticaniculă anunţate de Arafat: limitarea orelor de muncă, a activităţilor în aer liber, verificarea pădurilor, interzicerea arderilor de mirişte | VIDEO

Măsurile anticaniculă anunţate de Arafat: limitarea orelor de muncă, a activităţilor în aer liber, verificarea pădurilor, interzicerea arderilor de mirişte | VIDEO

”ANM a anunţat două intervale, intervalul 21 iulie, ora 12.00, până în 24 iulie, ora 21.00, cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt şi Teleorman. Iar în intervalul care va fi în perioada 22-23 iulie o să fie cod portocaliu în zonele Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timişoara, o parte din judeţul Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, iar codul galben se va extinde în perioada respectivă şi va cuprinde mai multe judeţe, conform hărţii comunicate de ANM în cursul zilei de astăzi”, a mai transmis Arafat.

În cadrul CNSU, a fost aprobat, totodată, un set de măsuri de prevenire a apariţiei unor situaţii de urgenţă, precum şi pentru limitarea efectelor acestora, necesar a fi aplicate în perioadele caniculare.

La nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale

  • adaptarea programului de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber;
  • amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;
  • informarea preventivă a populaţiei cu privire la importanţa respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum şi interdicţia utilizării focului deschis în zonele de mirişti şi vegetaţie uscată;
  • monitorizarea zonelor forestiere şi, în special, a celor frecventate de turişti, de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;
  • desfăşurarea de controale de prevenire şi stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum şi la nivelul localităţilor şi operatorilor economici deţinători de culturi agricole;
  • identificarea şi monitorizarea persoanelor vulnerabile;
  • asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenţiei la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.

Recomandări adresate populaţiei:

  • evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
  • evitarea spaţiilor aglomerate, a expunerii la soare şi a efortului fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • asigurarea unei hidratări şi alimentaţii corespunzătoare

Mai mult, Arafat le cere şoferilor să nu arunce ţigări pe geamul maşinii, mai ales acolo unde vegetaţia este uscată.

„Apelul nostru către populaţie este evitarea sub orice fel a aprinderii de foc în zonă cu vegetaţie uscată care riscă să se extindă şi să necesite intervenţii de amploare. Aceste incendii pot duce la pierderi de vieţi”, este rugămintea şefului DSU.

Şeful DSU a explicat că, la CNCCI, există o celulă de criză pentru refugiaţi şi se va constitui o celulă pentru caniculă pentru gestionarea situaţiei împreună cu IGSU.

„Personalul din alte ministere va fi convocat la nevoie pe intervalul pe care avem nevoie de ei (...) Având în vedere că vor fi monitorizate zonele de păduri şi vom lucra cu ocoalele silvice, vom avea de la început, de mâine, de când se activează centrul, la ora 12.00, o să avem reprezentant de la Ministerul Mediului şi de la alte structuri care sunt necesare”, a mai afirmat Arafat.

Acesta a explicat că s-a hotărât convocarea de îndată, în şedinţe extraordinare, a Comitetelor Judeţene şi al Municipiului Bucureşti pentru Situaţile de Urgenţă pentru evaluarea situaţiei în zonele aflate sub incidenta codului galben şi portocaliu.

Raed Arafat a făcut apel la populaţie, precizând că, fără ajutorul societăţii civile, situaţia nu va putea fi gestionată.

Hotărâre referitoare la măsurile anti-caniculă, iar în Anexa acesteia sunt detaliate măsurile.

CNSU monitorizează localităţile în care alimentarea cu apă a fost oprită din cauza secetei

Arafat a declarat că CNSU monitorizează localităţile în care alimentarea cu apă a fost oprită din cauza secetei.

„Pentru problema legată de apa şi de raţionalizarea apei sau lipsa apei în unele localităţi, vom asigura sprijinul la nevoie pentru apa menajeră, dar nu pentru apa potabilă. Dacă va fi nevoie de apă potabilă, vom găsi soluţii pentru ca autorităţile să distribuie apa potabilă îmbuteliată. Nu am ajuns încă la această situaţia, dar suntem atenţi şi precauţi. Cum am mai spus, dacă este nevoie de apă menajeră putem sprijini, dar pentru apă potabilă va trebui să apelăm la alte resurse şi inclusiv la rezervele de stat pentru a asigura apă potabilă în localităţile care au nevoie”, a spus acesta.

Acesta a explicat că pompierii vor merge să distribuie apă menajeră în aceste localităţi: „Au fost luate cisterne de apă de la pompieri dar şi din sectorul privat. Această situaţie s-a mai întâmplat şi în ceilalţi ani”.

„Autorităţile locale vor putea solicita apă potabilă îmbuteliată doar dacă există un motiv bine întemeiat şi mai ales după ce s-a discutat acest aspect în cadrul comitetelor judeţene. Dacă nu pot găsi soluţii la nivelul judeţului, atunci vor apela la DSU, ajungând la Comitetul Naţional”, a explicat Arafat.

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, marţi la Palatul Victoria, prima şedinţă a Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură. Comitetul, constituit din reprezentanţi ai mai multor ministere, a analizat efectele produse de schimbările climatice în agricultură, inclusiv a celor produse de seceta pedologică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?