Maxar permite din nou Ucrainei acces la imagini din satelit: ajută Kievul în planificarea de atacuri

Compania americană de tehnologie aerospaţială Maxar oferă din nou servicii clienţilor săi ucraineni, după ce îi blocase accesul la imaginile din satelit. Decizia de întrerupere a transferului de intelligence către Kiev a fost revocată marţi de preşedintele SUA, Donald Trump.

Imagini din satelit cu o desfăşurare militară rusă în apropiere de Mozîr, Belarus. FOTO EPA-EFE

Imagini din satelit cu o desfăşurare militară rusă în apropiere de Mozîr, Belarus. FOTO EPA-EFE

Acest lucru a fost confirmat de mai mulţi clienţi ucraineni ai companiei americane pentru portalul ucrainean de informaţii privind apărarea Militarnîi, informează, miercuri, EFE, citată de Agerpres.

Maxar suspendase accesul în Ucraina la imaginile din satelit, care provin din programul oficial al SUA.

„Datele de intelligence ajută Ucraina să planifice atacuri”

Serviciile au fost reluate după ce administraţia americană a anunţat marţi că va restabili furnizarea de date de intelligence şi ajutor militar Ucrainei, deoarece Kievul a acceptat propunerea Washingtonului de a declara un armistiţiu de 30 de zile dacă Rusia acceptă la rândul său această propunere.

Datele de intelligence blocate la acea vreme de SUA ajută, printre altele, Ucraina să planifice atacuri asupra ţintelor strategice din interiorul Rusiei şi să folosească arme de precizie ale SUA în apropiere de linia frontului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

4 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

5 Portița din Pacific / insula unde chinezoaicele nasc copii cu cetățenie SUA