Meciuri spectaculoase în Liga Campionilor. Haaland și Mbappe au marcat de două ori în startul noului sezon

Meciuri spectaculoase în Liga Campionilor. Haaland și Mbappe au marcat de două ori în startul noului sezon

În primele meciuri din noul sezon în Liga Campionilor, fanii fotbalului au avut parte de meciuri spectaculoase cu multe goluri, dar și de surprize încă din prima etapă.

champions league - shutterstock

Meciuri spectaculoase în Liga Campionilor FOTO Shutterstock

PSG a reușit să câștige la limită, scor 2-1, derby-ul primei etape din Liga Campionilor în fața italienilor de la Juventus. Mbappe a reușit o dublă în primele 22 de minute de joc pe teren propriu. McKennie a redus din diferență în minutul 53, dar Juventus nu a mai reușit până la final să puncteze și PSG și-a adjudecat cele 3 puncte. În celălalt meci al grupei H, Benfica i-a învins cu scorul de 2-0 pe teren propriu pe Maccabi Haifa.

Manchester City a câștigat fără emoții în deplasarea de la Sevilla, scor 4-0. Haaland a reușit o dublă. Foden 40' și Dias 92' au marcat celelalte goluri care i-au asigurat trupei lui Guardiola cele 3 puncte. În celălalt meci al grupei G, Borussia Dortmund a câștigat la scor de neprezentare, 3-0, partida disputată pe teren propriu împotriva formației FC Copenhaga.

AC Milan a produs una dintre surprizele serii, obținând doar o remiză pe terenul celor de la Salzburg, scor 1-1. Gazdele au deschis scorul rapid prin Okafor, în minutul 28. Cu doar 5 minute înainte de pauză Saelemaekers a restabilit egalitatea. Scorul a rămas neschimbat până la finalul partidei. În cadrul grupei E, Dinamo Zagreb a produs surpriza etapei, obținând victoria la limită pe teren propriu cu Chelsea. Singurul gol a fost marcat în minutul 13 de Orsic.

Real Madrid nu a avut emoții în deplasarea de la Celtic, reușind să câștige la scor de neprezentare. Golurile madrilenilor au fost marcate în repriza secundă de Vinicius Junios 56', Modric 60' și Hazard 77'. În celălalt meci al grupei F, Șahtior a câștigat în deplasarea de la RB Leipzig, scor 4-1.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51

5 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”