
Medicul român de la ATI Germania renunță la funcția de consilier după conflictul cu șeful anesteziștilor
Un conflict a zguduit comunitatea medicală din România: președintele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă, Șerban Bubenek, l-a acuzat pe medicul ATI Iuliu Torje, stabilit în Germania, că jignește și discreditează medicii români pe rețelele sociale și a cerut interzicerea lui la manifestările UMF „Carol Davila”. Torje respinge acuzațiile și a anunțat că se retrage din funcția de consilier onorific al Ministerului Sănătății pentru a nu alimenta scandalul.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a intervenit în scandalul dintre Şerban Bubenek şi Iuliu Torje, invitându-i pe cei doi să se aşeze la masă pentru a-şi găsi echilibrul, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci ”să nu îşi spele dezechilibrul în spaţiul public”.
”Este o disensiune şi un scandal între cei doi, un conflict care trenează de câţiva ani şi nu doresc să intervin în acest scandal dintre doi oameni. Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă nu este în subordinea Ministerului Sănătăţii. Îi învit pe amândoi să îşi regleze discuţiile. Mi se pare nedrept, mi se pare trist ca imaginea sistemului de sănătate din România să fie în mijlocul acestui conflict dintre doi oameni. Îi invit pe amândoi să stea la masă, să discute şi să îşi găsească echilibrul. Iar dacă nu îşi găsesc echilibrul, să nu îşi spele dezechilibrul în spaţiul public”, a transmis ministrul Sănătăţii.
În urma acestei reacții, dr. Iuliu Torje a transmis, duminică, un mesaj public în care îi mulțumește ministrului Alexandru Rogobete pentru modul în care a gestionat tensiunile și a anunțat că renunță la funcția de consilier onorific.
Torje a precizat că îi este recunoscător ministrului pentru încrederea acordată atunci când i-a propus să devină consilier onorific, subliniind că a tratat acest rol „cu respect și seriozitate”. El a mai afirmat că ministrul nu a cedat presiunilor și că „nu a existat nicio intenție de revocare după două săptămâni”, contrar speculațiilor apărute public. Totuși, în contextul amplificării tensiunilor, medicul a decis să renunțe la funcția de consilier onorific pentru a nu afecta activitatea Ministerului Sănătății.
„Din acest motiv, i-am comunicat decizia mea de a mă retrage din postura de consilier onorific, pentru a proteja buna funcționare a activității ministerului și pentru a evita orice interpretări care ar putea afecta agenda profesională a instituției”, a explicat Iuliu Torje.
Conflictul dintre Iuliu Torje și Șerban Bubenek a escaladat după ce Bubenek l-a acuzat pe Torje că jignește și defăimează medicii români pe rețelele sociale, solicitând ca acesta să fie declarat persona non-grata la toate evenimentele UMF „Carol Davila”. Bubenek contestă și pregătirea profesională a lui Torje, susținând că nu este membru al Colegiului Medicilor din România și nu are drept de practică aici.
În replică, Torje respinge acuzațiile, le consideră „aberante și rupte de realitate” și a decis să se retragă din Congresul EST București și din toate proiectele educative din România pentru a nu alimenta scandalul.
Sursa: adevarul.ro

