Medvedev a comparat actualele sancțiuni occidentale aplicate împotriva Rusiei cu metodele inchiziției

Medvedev a comparat actualele sancțiuni occidentale aplicate împotriva Rusiei cu metodele inchiziției

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, este convins că Occidentul luptă împotriva Rusiei doar la nivel emoțional. ‘Sancțiunile actuale ale lumii occidentale, împotriva statului rus, împotriva economiei și mediului de afaceri ruse, amintesc foarte mult de metodele Inquisitio Haereticae Pravitatis Sanctum Officium (Sfântul Departament de Investigare a Păcătoșiei Eretice – nota TASS), a scris politicianul miercuri, pe canalul său de Telegram. „Astăzi vedem cu ochii noștri ceea ce, practic, Europa a urmărit aproape tot mileniul trecut și pentru care Biserica Romano-Catolică s-a pocăit la sfârșitul secolului al XX-lea. Este vorba despre Inchiziție”, a adăugat el. ”Ei sunt cei care au inventat acuzațiile, ei sunt cei care au torturat, ei sunt cei care au pronunțat sentința şi tot ei sunt cei care l-au ars pe eretic, așa cum de fapt se şi întâmplă adesea în astfel de cazuri, aspectele legate de spiritualitate sunt ultimul lucru care i-a interesat pe ”oamenii evlavioşi”, înzestrați cu o mare putere. Distrugându-i pe cei incomozi, ei au organizat o răfuială deschisă, însușindu-și aurul lor, proprietăţile și alte bunuri. Iniţial, bunurie lumești și mai apoi lupta pentru o cauză sfântă”, a menționat acesta. El a amintit că denunţarea inchizitorilor, ”îmbătaţi cu propria lor impunitate, a însemnat condamnarea lor la moarte”.
”La urma urmei, inchiziția papală l-a executat pe Giordano Bruno nu doar și nu numai pentru ”convingerile sale eretice””, a subliniat Medvedev. Referindu-se la sancțiuni, Dmitri Medvedev a atras atenția asupra faptului că oficiali din țări neprietenoase cu Rusia și birocrații europeni nu propun doar un singur lucru să nu-i arunce imediat pe antreprenorii ruşi în foc”. „În rest, toate metodele inchizitoriale sunt prezente. La baza acuzației se află apartenența la un stat distructiv, „rău” (Rusia). Nu sunt necesare probe, sunt suficiente suspiciunea de „vrăjitorie” (legătura cu autoritățile), martori – doar din partea Marelui Inchizitor (SUA și lacheii lor europeni). Nu sunt admise dizbaterile părților și păreri contradictorii în procesul inchizitorial (mediul de afaceri rusesc acuzat nu are dreptul la un avocat) şi gata. Haideţi, la revedere: debita animadversione puniendum (”să primească după merite”)”, a adăugat el. În acest sens, Medvedev a atras atenția asupra nerespectării de către Occident a dreptului civil și a principiilor proprietății private. „Toate conturile și alte bunuri sunt supuse arestării în baza declaraţiilor ‘inchizitorului’. În continuare, este posibilă o decizie privind confiscarea acestor bunuri în favoarea unor persoane desemnate chiar de ‘inchizitori'”, a continuat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei. El a amintit că procesul inchizitorial era urmat de o instanță obișnuită, care, de regulă, pronunța întotdeauna o condamnare la moarte a unui eretic, deoarece biserica îl declara vinovat de erezie. În același timp, a remarcat Medvedev, ”recursul nefericiților practic nu erau admise”. „Dar astăzi acestea există: ​​există o procedură de contestare a deciziilor ‘Marelui Inchizitor’. Sistemul judiciar funcționează atât în ​​SUA și în Marea Britanie (există un precedent) cât și în Europa (continentală). Și ea are posibilitatea de a corecta greșeala ”procesului inchizitorial” (ale autorităților americane și ale marionetelor care li s-au alăturat)”, a subliniat el. ”Ba mai mult, ar trebui să recunoaștem, în mod corect, că în multe țări occidentale se bucură de un grad semnificativ de independență”, a adăugat el. „Nu este deloc ușor precum pare pentru unii politicieni să distrugă fundamentele juridice și de drept ale unchiului Sam și ale vechii Europe. Chiar și în pofida bolii rusofobie, care a blocat normele juridice și a întunecat mintea”, a conchis Medvedev.
Occidentul luptă împotriva Rusiei exclusiv la nivel emoțional, fără ”a ține cont de bunul simț și nici de legislaţie”, se declară ferm convins Medvedev. ”Lupta împotriva Rusiei se desfășoară doar la nivel emoțiional, fără să se acorde nicio atenție bunului simț și nici legislaţiei. Nimeni nu încearcă să se aprofundeze în propria sa legislație sau în unele situaţii precedente, să aplice principiile de bază vechi de secole, pe care le-au construit. Dar de ce, dacă se poate atât de ușor și atât de firesc să confişti ceea ce acestor țări nu le-a aparținut niciodată?”, a mai scris el.
Medvedev a numit țările din Occident, care fără scrupule aderă la o astfel de politică față de mediul de afaceri rusesc, ”inchizitorii apăruți recent, încercând plini de entuziasm haina de piele a lui Poligraf Poligrafovici Şarikov (unul dintre personajele principale ale poveștii lui M.A Bulgakov ”Inima unui câine” – n.r.) și a mentorului său Şvonder”. Dmitri Medvedev, care este licenţiat al Facultăţii de Drept a Universității de Stat din Leningrad, a analizat aspectul juridic al situației actuale și a avertizat în postarea sa despre numărul mare de procese care vor fi deschise, în diverse instanțe pentru sechestrarea bunurilor reprezentanţilor mediului de afaceri rusești.
”Oponenții noștri, care să o spunem direct, sunt dușmanii Rusiei, care atât de vehement tind să ”anuleze” proprietăţile mediului de afaceri rusesc, ar trebui să înțeleagă că se vor confrunta cu o mulțime de procese în instanțe. Atât în ​​instanțele naționale ale Statele Unite și în Europa, cât și în instanțele internaționale” – a declarat Medvedev.
În opinia sa, ”atunci se va putea verifica ce va susține lăudatul aparat de justiție occidental: furtul inchizitorilor sau revendicările corecte ale proprietarilor”. „Cu atât mai mult că întreaga lume va urmări aceste procese. La urma urmei, nu numai activele rusești sunt în jurisdicțiile occidentale și toată lumea poate suferi de aceste nelegiuiri”, a explicat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse. În opinia sa, ”în caz contrar, imparțialitatea juridică și echitatea tuturor în fața legii vor pieri pentru totdeauna în rugul urii politice a Occidentului față de Rusia”. „Și ce va rămâne? Corect: jus ad bellum! (Dreptul la război – nota TASS)”, a spus Medvedev./vdraguta/sdm2

(Agenţia de presă TASS – 6 aprilie)

Sursa: rador.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...