Medvedev a pus 15 milioane de dolari pe capul ministrului italian al Apărării: Operațiunea, încredințată mercenarilor Wagner

Medvedev a pus 15 milioane de dolari pe capul ministrului italian al Apărării: Operațiunea, încredințată mercenarilor Wagner

Dmitri Medvedev, președinte al Rusiei între 2008 și 2012, a stabilit o recompensă de 15 milioane de dolari pentru asasinarea ministrului italian al Apărării, Guido Crosetto.

Guido Crosetto FOTO EPA-EFE

Guido Crosetto FOTO EPA-EFE

Informația a fost obținută de serviciile secrete italiene, care l-au înștiințat acum zece zile pe ministrul Crosetto, scrie publicația „Il Foglio”, care citează surse apropiate dosarului.

Potrivit „Il Foglio”, operațiunea de asasinare a lui Crosetto ar fi fost încredințată companiei militare private Wagner, condusă de oligarhul Evgheni Prigojin, supranumit „Bucătarul lui Putin”. Operațiunea ar fi trebuit să fie executată fie de o celulă din Estonia, fie din Serbia.

Guido Crosetto, aflat în funcție din 22 octombrie 2022 și membru al partidului Fratelli d'Italia, a denunțat luni tactica de război hibrid dusă de Wagner și implicit de Rusia în principal împotriva țării sale prin amplificarea migrației dinspre Africa.

„Creșterea exponențială a fenomenului migrator care pleacă de pe coastele africane este, într-o măsură considerabilă, parte a unei strategii clare de război hibrid pe care divizia Wagner, mercenari plătiţi de Rusia, o practică folosindu-se de ponderea sa relevantă în unele țări africane”, a declarat ministrul italian al Apărării.

Prigojin a reacționat imediat, insultându-l pe Crosetto și ținând să-i transmită ce are de făcut. „Crosetto ar trebui să privească mai puțin în alte direcții și să se ocupe de problemele sale, pe care probabil că nu a reușit să le rezolve”, a spus oligarhul rus, susținând totodată că mercenarii Wagner nu sunt implicați în vreo tactică de război hibrid prin intermediul migranților africani.

Dmitri Medvedev l-a jignit la rândul său pe Guido Crosetto, catalogându-l printre „proștii” din „structurile de putere ale Europei”. Această reacție deplasată și nedemnă a fostului președinte rus a survenit după ce ministrul italian a apreciat , la sfârșitul lunii trecute, că lumea riscă un Al Treilea Război Mondial dacă tancurile rusești ar ajunge la Kiev, capitala Ucrainei.

Guido Crosetto a făcut această declaraţie după o întâlnire cu omologul său francez Sebastien Lecornu în marja unei conferințe pe teme de apărare la Roma care s-a axat pe necesitatea susținerii Ucrainei în fața agresiunii militare ruse şi consolidării flancului estic al NATO.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?