Medvedev, orbit de furie după discursul lui Biden: jigniri greu de reprodus la adresa președintelui american

Medvedev, orbit de furie după discursul lui Biden: jigniri greu de reprodus la adresa președintelui american

Dmitri Medvedev, un acolit al lui Vladimir Putin, a apelat la arhicunoscutele sale distorsionări de situații și jigniri pentru a-și exprima furia față de discursul despre Starea Uniunii susținut de Joe Biden în fața Congresului SUA.

Dmitri Medvedev FOTO EPA-EFE

Deranjat de angajamentul lui Biden de a susține Ucraina pentru a-l opri pe Putin din orice alt plan de invazie în Europa, Medvedev nu a avut nimic mai bun de zis decât să-l jignească pe liderul de la Casa Albă și să conteste referirea acestuia la fostul președinte american Franklin Delano Roosevelt.

În 1941, Franklin Delano Roosevelt a avertizat că SUA se confruntă cu un punct de cotitură fără precedent în contextul mărșăluirii trupelor lui Hitler, iar Joe Biden a reamintit la începutul discursului său că acest avertisment este din nou valabil în contextul comportamentului amenințător al Rusiei lui Putin, care a atacat deja Ucraina.

Biden i-a reproșat totodată rivalului său republican, Donald Trump, indulgența manifestată față de Putin și i-a transmis liderului de la Kremlin că el, în calitate de președinte, nu va abandona Ucraina. Acest mesaj ferm exprimat de Biden a venit la două săptămâni după ce l-a numit pe Putin drept „pui de lele”.

Medvedev s-a legat de această parte a discursului lui Biden distorsionând situațiile în acord cu politicile actuale ale regimului Putin.

În primul rând, fostul președinte rus a ținut să-l subestimeze pe Joe Biden în raport cu Franklin Delano Roosevelt.

„Chiar dacă Roosevelt era un om bolnav într-un scaun cu rotile, el a ridicat America din Depresiune. Biden, pe de altă parte, este un individ fără minte, cu dizabilităţi mintale, care şi-a propus să târască omenirea în iad”, a scris actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei pe contul său de pe reţeaua X.

Medvedev a susținut apoi că SUA și URSS au luptat împreună în cel de-al Doilea Război Mondial pentru pace în lume și l-a acuzat pe Biden că el vrea să înceapă al „treilea război mondial” și că ar fi de partea „fasciștilor”.

„Roosevelt împreună cu aliaţii, inclusiv URSS, au luptat pentru pace. în schimb, Biden încearcă în mod activ şi persistent să înceapă Al Treilea Război Mondial. Roosevelt lupta împotriva fasciştilor, dar Biden luptă pentru ei. El este ruşinea Statelor Unite!”, a scris Medvedev în limba engleză.

Ce omite Medvedev? Uniunea Sovietică nu a luptat pentru pace în cel de-al Doilea Război Mondial, ci pentru supraviețuirea sa și extinderea comunismului în lume sub dominația sa. Asta după ce inițial a încurajat Germania nazistă (Pactul Ribbentrop-Molotov) și a asistat-o în declanșarea (împărțirea Poloniei) războiului, aspecte ținute sub preș de ideologii Kremlinului. De altfel, regimul de la Moscova impune în mod fals ideea că cel de-al Doilea Război Mondial a implicat Uniunea Sovietică abia după ce a fost atacată de Germania nazistă. Însă impunerea acestei idei false are un scop politic clar, și anume să prezinte Uniunea Sovietică și moștenitoarea sa Rusia drept fortărețe menite să se apere, chiar și cu „operațiuni speciale”, adică agresiuni militare, în străinătate.

Într-adevăr, în a doua sa fază a războiului, Uniunea Sovietică a luptat alături de aliați - Statele Unite și Marea Britanie. Practic, Uniunea Sovietică și prin extensie Rusia își datorează supraviețuirea Statelor Unite. Asta nu înseamnă că Statele Unite au fost naive în privința Uniunii Sovietice, dar au ales să combată un regim care era considerat o amenințare mai mare pentru lume în acel moment. Odată ce a fost ajutată să ajungă la Berlin, Uniunea Sovietică nu și-a mai ascuns ostilitatea față de Statele Unite și Marea Britanie.

Din nefericire, la mai bine de șapte decenii distanță, un alt regim, cel al lui Putin, a decis să-și extindă modelul autoritar în lume și granițele teritoriului său imitându-l în multe privințe pe Hitler în timp ce îi acuză pe cei care îi stau în calea planurilor că sunt „fasciști” și „naziști”.

Dmitri Medvedev, care s-a afișat ca un modernizator liberal pe vremea președinției sale (2008-2012), este în prezent unul dintre cei mai duri critici antioccidentali ai Kremlinului. Potrivit Reuters, unii diplomaţi afirmă că opiniile sale oferă un indiciu al gândirii de la vârful Kremlinului.

Agresiunea rusă din Ucraina a declanşat o criză profundă între Rusia și Occident. În timp ce Kremlinul își maschează ambițiile imperialiste și natura regimului său actual sub pretextele absurde ale luptei „împotriva naziștilor” și „protejării” Rusiei, occidentalii consideră agresiunea rusă din Ucraina drept o fază inițială a unui război mai larg împotriva democrației și lumii libere.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat