Mehedinți: Elicopter al MAI, solicitat pentru stingerea unui incendiu izbucnit în Parcul Național Domogled

Peste 60 de salvatori militari și zece lucrători silvici s-au deplasat, miercuri dimineața, în zona afectată de incendiul ce se manifestă încă de marți după-amiaza la litiera dintr-o pădure de pin negru de Banat, în sprijin fiind solicitat și un elicopter al MAI, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți, Raluca Tîrcă.

"În această dimineață, peste 60 de salvatori militari și zece lucrători silvici s-au deplasat în zona afectată, pe raza Ocolului Silvic Târnița, în locul numit Vârful lui Stan, pentru a interveni la stingerea incendiului de pădure. De asemenea, a fost solicitat un elicopter dotat cu dispozitiv de stingere de tip Bambi Bucket, din cadrul Inspectoratului General de Aviație din MAI, pentru a sprijini eforturile de stingere ale salvatorilor de la sol", a afirmat Raluca Tîrcă.

Peste noapte, pompierii militari au rămas la fața locului pentru a supraveghea zona, până la suplimentarea efectivelor care acționează în vederea limitării și stingerii incendiului, ale cărui focare sunt izolate pe piscurile versantului greu accesibil.

Potrivit IGSU, în cursul zilei de marți, în Parcul Național Domogled din județul Mehedinți a izbucnit un incendiu de pădure de pin negru și vegetație uscată.

Pentru a stabili aria de manifestare, focare și posibilitățile de propagare, pompierii din cadrul ISU Mehedinți au efectuat recunoașterea din aer cu elicopterul SMURD.

Conform sursei citate, incendiul se manifestă pe un versant cu două piscuri, pe o suprafață de circa 10 hectare, în mai multe focare izolate. Arde atât vegetația uscată, cât și pin, într-o zonă greu accesibilă forțelor și mijloacelor de intervenție.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …