Membrii legendarului grup suedez ABBA s-au reunit după 35 de ani pentru a înregistra noi piese

Cei patru membri ai legendarului grup suedez ABBA s-au reunit pentru a înregistra două melodii noi, la 35 de ani de la ultimul lor album, informează AFP şi The Independent.

"Ne-am gândit toţi patru că, după circa 35 de ani, ar fi distractiv să ne unim forţele şi să mergem într-un studio de înregistrări. Aşa că am făcut-o", a declarat grupul cu 400 de milioane de albume vândute.

"Au rezultat două melodii noi, iar una dintre acestea,'I Still Have Fair In You', va fi interpretată de avatarele noastre digitale în cadrul unei emisiuni TV speciale, produse de NBC şi BBC, care ar urma să fie transmisă în decembrie", au completat Agnetha, Benny, Bjorn şi Anni-Frid în anunţul postat contul oficial de Instagram al ABBA.

"Poate am îmbătrânit, însă melodia e nouă", au dat asigurări cei patru, care au cântat ultima oară pe scenă împreună în 1986, după ce s-au separat în 1982.

Potrivit The Independent, vestea a fost confirmată şi de managerul trupei, Gorel Hanser, într-un comunicat.AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, citiți și voi unde s-a ajuns cu furtul în Ro!

2 Încă un articol despre Peter Thiel...

3 Guvernul dominat de PSD pregătește eliminarea facilităților fiscale din 2027

4 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire

5 Rețeaua de la Paris preia Cotroceniul: de ce sfidează PSD propria istorie