Membrii şi structura Comisiei lui Jean-Claude Juncker

Comisia Europeană (CE) prezentată miercuri de Jean-Claude Juncker încredinţează principalele trei posturi economice Franţei, Marii Britanii şi Germaniei şi se articulează în jurul a şapte vicepreşedinţi însărcinaţi cu coordonarea activităţii, relatează AFP, care prezintă structura şi comisarii.

Mai politizată decât cea în exerciţiu, noua Comisie este alcătuită din cinci foşti şefi de Guvern şi 13 miniştri sau foşti miniştri, nouă femei şi 19 bărbaţi. Ea urmează să fie aprobată de către Parlamentul Europan (PE) şi să intre în funcţiune la 1 noiembrie.

- UN PREŞEDINTE

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker (59 ani). Fostul premier creştin-social, un veteran al politicii europene, a fost ales preşedinte al CE de către liderii Uniunii Europene (UE) în urma victoriei Partidului Popular European (PPE, dreapta) în alegerile europene.


populare
astăzi

1 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

2 Scandalul din AUR ia proporții!

3 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

4 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...