Meniu-surpriză pentru şefii de stat la dejunul de la Castelul normand Bénouville, vineri

Aproape 80 de persoane, între care 20 de şefi de stat şi de guverne şi aproximativ zece veterani, sunt invitaţi vineri, la Castelul Bénouville, la un dejun "normand", pregătit special de către bucătari ce deţin stele Michelin cu ocazia marcării a 70 de ani de la Debarcarea aliată, informează Mediafax

"Produsele normande vor fi prezente, în exclusivitate, sau aproape (în exclusivitate). Va exista o mică influenţă din altă parte", a rezumat Michel Bruneau, un bucătar care deţine stele Michelin.

Meniul, al cărui cost "nu atinge trei stele", nu va fi dezvăluit înainte de masă.

Ceilalţi bucătari, Stéphane Carbone (o stea), care s-a ocupat de masă la marcarea a 65 de ani de la Debarcare, Ivan Vautier (o stea), care a făcut acest lucru la marcarea a 60 de ani, "proaspătul" Antony Caillot (o stea) şi Joël Rapp nu au fost deloc comunicativi în legătură cu meniul, ţinut secret de către preşedinţia franceză.

"Vom servi feluri tradiţionale, feluri poate un pic mai avangardiste", a spus bucătarul, care a precizat că 50-60 de persoane vor asigura servirea, dintre care 14 la bucătărie.

Bucătarii au adus material - două cuptoare, un dispozitiv de făcut gheaţă şi un refrigerator - în completarea celui al bucătăriilor Castelului Bénouville.

Vineri, "la ora (locală) 5.30 (6.30, ora României), luăm un mic dejun împreună, pentru a vedea ultimele detalii", a spus Bruneau.

Între provocări, el a citat "servirea a 80 de persoane în acelaşi timp" şi "adaptarea la imperative de timp, pe care nu o prea stăpânim".

"Credem că vom aloca un timp corect pentru dejun, o oră, o oră şi jumătate, dar care poate fi redus", a continuat Bruneau.

Meniul, stabilit de "aproape o lună", a fost elaborat încă din februarie. "Am făcut fiecare teste, am fost să gustăm feluri, propunerile fiecăruia", povesteşte fostul restaurator.

Bucătarul dă asigurări că nu s-a simţit prea relaxat cu imperativele în domeniul securităţii. De asemenea, a fost necesară o adaptare la cererile speciale ale anumitor invitaţi, a spus Bruneau, care nu a dorit să ofere alte precizări. "Trebuie controlat totul, alimentele, vehiculele", a mai spus bucătarul normand.

"Nu există nicio interdicţie. Ni se spune pur şi simplu «cutare lucru, poate cutare lucru»", a subliniat Bruneau.

 


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români