Mergea și Bopanna, calificați în optimile probei masculine de dublu la Wimbledon

Perechea alcătuită din tenismanul român Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna s-a calificat în optimile de finală ale probei masculine de dublu din cadrul turneului pe iarbă de la Wimbledon, după ce a învins, sâmbătă, cuplul alcătuit din slovacul Andrej Martin și chilianul Hans Podlipnik-Castillo cu 7-5, 6-2.

Favoriții numărul șase ai probei au obținut victoria după o oră și 17 minute de joc efectiv, însă meciul a fost întrerupt de ploaie la un moment dat.

Semifinaliștii de anul trecut au reușit 5 ași, dar au avut și 6 duble greșeli, terminând partida cu 10 ''winners'' (2 pentru adversari).

Mergea și Bopanna și-au asigurat 23.250 lire sterline și 240 de puncte ATP, iar în optimi vor înfrunta învingătorii din meciul care opune perechile Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia), capi de serie numărul 10, și Marcin Matkowski (Polonia)/Leander Paes (India).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

2 CSM reacționează la raportul SUA privind Justiția și tranșează prescripția

3 Armata convoacă 10.000 de rezerviști din Capitală: cel mai tânăr are 43 de ani

4 Mircea Rednic critică dur deciziile lui Hagi: „Nu ești antrenor la Farul”

5 Mesaj obscen la adresa ProTV, proiectat la petrecerea anuală a Antenei 1