
Mesajul de pe WhatsApp cu care tatăl lui David Popovici i-a scandalizat pe părinții înotătorilor de la CS Dinamo. Managerul a condiționat participarea copiilor la competiții de cumpărarea unui echipament de la o anumită firmă!
Apele sunt în continuare învolburate în bazinul Clubului Sportiv Dinamo, după ce conducerea Academiei de înot, reprezentată de managerul Mihai Popovici, a desființat grupa de performanță, un program de elită care se anunța grandios pentru sportul românesc. Proiectul i-a fost încredințat celui care a știut, în calitate de tată, să-i îndrume corect pașii în viață sportivului român al momentului, înotătorul David Popovici. Însă, în calitate de coordonator la CS Dinamo, lucrurile n-au curs pentru Popovici seniori așa cum ar fi trebuit. Primul semnal al destrămării academiei a fost plecarea bruscă a reputatului tehnician italian Walter Bolognani. Posesor de vastă expertiză, după ce a participant la trei ediții ale Jocurilor Olimpice cu lotul Italiei, Bolognani nu s-ar fi înțeles cu Popovici senior. Pentru ca, finalul lunii trecute, prin deciziile luate, proiectului să i se pună definitiv cruce.
Așa cum a dezvăluit „Adevărul” săptămâna trecută, antrenorii de la academie au fost dați afară, în timp ce copiilor li s-a propus, cu jumătate de gură, să rămână la Dinamo. Însă, micuții (cadeți și juniori), atașați sentimental și profesional de cei care i-au ajutat în carieră, au ales să plece și ei, motivând că nu doresc să stea despărțiți de mentorii lor. A fost o ruptură în masă, care a implicat zeci de copii (circa 30). De aici a început scandalul dintre Mihai Popovici și părinți, cei din urmă aducându-și aminte, în actualul context nefavorabil, de clipele grele pe care le-au îndurat în relația cu managerul.
Modificările survenite în structura academiei de la gruparea din Șoseaua Ștefan ce Mare o lasă pe drumuri inclusiv pe proaspăta campioană europeană de juniori Daria Silișteanu, nevoită să-și însoțească antrenorii, la rândul lor excluși din club, în pribegia de la Fălticeni, unde nu beneficiază de condiții propice performanței. Războiul părinți-Popovici senior a consumat faza vorbelor, iar acum se produc probe care, cel mai probabil, n-ar fi ieșit la iveală, dacă secția ar fi continuat să existe în formula inițială.
Se tem pentru viitorul copiilor
Situația rămâne tensionată, pe adresa managerului secției de înot, Mihai Popovici, tatăl campionului olimpic și mondial David Popovici, existând plângeri din partea părinților care și-au văzut copiii aruncați din club. De asemenea, viitorul unei campioane de talia Dariei Silișteanu, precum și a altor sportivi de perspectivă, este pus sub semnul întrebării. Părinții Dariei, și nu doar ei, au ales să nu-și spună public părerea, speriați că influența lui Popovici senior asupra altor cluburi le-a putea compromite transferul. Cu toții se tem de eventuale represalii împotriva copiilor, dar și de faptul că în ochii opiniei publică ar trece drept niște scandalagii invidioși, preocupați să întineze imaginea unui om care a reușit să-i sădească propriului fiu calități morale de excepție. Astăzi, la Dinamo este programată la club o ședință cu copiii rămași, în tentativa de a mai stinge din nemulțumiri.
CS Dinamo l-a expus, în loc să-l apere!
Popovici senior este apostrofat de mulțime pentru că ar întreține o atmosferă tensionată în „Groapă”. Deocamdată, nimeni nu are curajul să-l înfrunte la vedere, iar informațiile au fost obținute de „Adevărul” exclusiv sub rezerva confidențialității. Declarându-se uluiți de comunicatul emis de club pentru ziar și pentru ca realitatea lor să iasă cumva la iveală, oamenii au acceptat să ne pună la dispoziție discuțiile de pe grupul de WhatsApp. Dovezile arată că CS Dinamo, dorind să-l acopere pe Mihai Popovici, n-a spus adevărul când a susținut că părinții înotătorilor nu au fost obligați să cumpere echipamentul agreat de manager, provenit de la compania Arena. Mai grav, părinții susțin că nu au primit documente justificative în schimbul plății și îi învinuiesc pe cei vizați de evaziune fiscală.
„Participarea în competiția este posibilă doar în acest echipament oficial”
În precizările trimise redacției după primul articol, CS Dinamo flutura următoarea variantă în legătură cu faptul că părinții ar fi fost siliți să dea bani pe un alt echipament. „Niciun angajat al CS Dinamo nu a impus sau obligat vreodată părinții sportivilor să cumpere un anume brand de echipament. Clubul Sportiv Dinamo nu a făcut vreo achiziție de echipament Arena, care ulterior să fie distribuit contra cost. Deci nu putem elibera chitanțe pe ceva ce nu are legătură cu CS Dinamo. Clubul nu este responsabil pentru inițiativele părinților, derulate în nume propriu”, este un pasaj din dreptul la replică trimis joi redacției ( AICI , întregul comunicat). Mihai Popovici reprezintă CS Dinamo și acționează în numele clubului fie și doar prin faptul că sigla „roș-albilor” se găsește în dreptul Academiei de înot.
Părinții combat versiunea clubului Internelor, care este lăsat în ofsaid chiar de un mesaj postat pe grupul intern „Dinamo Families Performanță”, canal oficial de comunicare al academiei, de către Mihai Popovici. Managerul scrie, referitor la subiectul echipamentul: „Achiziția nu este obligatorie. Participarea în competiții este posibilă doar în acest echipament oficial”. Mai jos, mesajul.
Cu alte cuvinte, dacă nu îl cumpărați, copiii voștri nu vor mai putea face performanță! O poziție de forță care nu le-a lăsat loc de întors părinților. „De ce era nevoie de alt echipament, în condițile în care sportivii aveau unul oferit de Dinamo?”, s-au întrebat părinții. Oamenii au fost nevoiți să scoată bani din buzunar, dar s-au revoltat cu adevărat abia acum, când au fost alungați din club. Reclamă furioși faptul că au fost puși să cumpere un anume tip de echipament.
Se crede că Popovici senior ar fi primit gratis echipamentul marca Arena, sub formă de sponsorizare, și, fără să fi avut acest drept, l-ar fi pus în vânzare, motiv pentru care părinții l-au reclamat oficial prin email la compania producătoare și așteaptă punctul oficial de vedere al italienilor (dovada, mai sus). Situația contrastează cu poziția etalată de CS Dinamo, anume că nu i-a obligat nimeni pe părinți să cumpere alt echipament.
Manager plătit prin contract
O eventuală delimitare a clubului de manager nu ar fi decât o stratagemă pentru a evita răspunderea. Chiar dacă nu-l asimilează ca și angajat, tatăl lui David reprezintă clubul, anulându-se detaliul privind forma de încadrare a acestuia. Academia de înot are o formă juridică aparte, se numește „proiect al secției de natație”, iar Popovici senior ar fi legat de club printr-un contract de activitate sportivă care îi aduce un venit de câteva mii de euro pe lună. Fără vreo legătură cu situațiile, o speță asemănătoare a avut Gigi Becali în „dosarul Valiza”, în care a fost condamnat, deși în acte nu avea nicio calitate oficială al Stelei - actuala FCSB. Livia Stanciu, președinta completului de judecată de la Înalta Curte, l-a încuiat pe latifundiar cu întrebarea: „Dacă nu sunteți oficial, cum de ați reprezentat clubul la dineul oficial dinaintea meciului cu Real Madrid, unde UEFA impune prezența doar a conducătorilor clubului?”. Altfel spus, răspunderea revine și dacă forma de încadrare nu este cea clasică de „angajat”.
Părinților care cer documente justificative, Corina Aricescu, doamna care strânge banii pentru Popovici, le transmite: „Nu mă interesează tabloidul și scandalul”
Părinții susțin că n-au primit documentele justificative cerute (chitanță sau factură), după ce au cumpărat echipamentul. Există și anumiți sportivi care au fost scutiți să achite costul echipamentului, cazul Dariei Silișteanu, dar sunt și unii care, deși sunt campioni naționali, au fost puși la plată. Cei care au beneficiat de gratuitate au fost aleși, se pare, de antrenori și de manager. Un echipament complet costă 220 de euro (1.100 de lei). Au cumpărat echipamentul părinții copiilor din lotul de performanță, dar și amatori veniți să facă sport de plăcere la Dinamo. Nu se cunoaște dacă acceștia au primit ceva la schimb.
Dintre acuzațiile cele mai dure, părinții se focusează pe componenta fiscală. Deși CS Dinamo le-a distribuit performerilor echipament cu însemnele clubului, Mihai Popovici a insistat să impună un alt echipament, marca Arena, motivând că dorește omogenitate. Zis și făcut, doar că părinții invocă acum faptul că nu au primit niciodată, la schimb, vreo hârtie care să țină loc de dovadă a plății. Nici măcar proba faptului că au făcut o donație. Motiv pentru care pregătesc o plângere penală. Un părinte ne-a pus la dispoziție detalii ale transferului bancar de 1.100 de lei către persoana care adună banii în acest scop. De acolo reise că mâna dreapta a lui Popovici în „afacerea echipamentul” este mama unui copil înscris la cursurile de înot. Femeia care se ocupă de „fondul clasei” se numește Corina Aricescu și a fost indicată explicit de Popovici senior ca persoană de contact, în discuțiile de pe grupul intern. Dovada, mai jos.
Bani transferați prin Revolut
Redacția a vrut să afle dacă respectiva persoană are vreo legătură cu CS Dinamo sau cu vreo asociație/fundație deținută de Mihai Popovici și, mai ales, unde au ajuns banii. Părinții revoltați de această situație plănuiesc să menționeze în plângerea către Parchet și numele acestei persoane, care a încasat banii într-un cont personal de Revolut. Redacția i-a cerut Corinei Aricescu un punct de vedere. Iată ce ne-a transmis (nu s-a intervenit asupra textului): „Nu am un punct de vedere în acest caz! Nu mă interesează tabloidul și scandalul. Părinți nu mă pot acuza de nimic ce ar avea de a face cu ceva penal. Dar cel mai bine a-ți face să veniți la fața locului să vă convingeți că primiți sau nu chitanță. Nu sunt eu în măsură să vă dau sau nu credibilitate”.
Plângere pentru discriminare
Nu este singurul conflict iscat în sânul secției de înot de la CS Dinamo, dar părinții stau la cutie și aleg să discute exclusiv pe la colțuri, convinși că, atâta vreme cât David Popovici este pe val, tatăl său va fi lăsat să taie și să spânzure în curtea „câinilor”. Redacția a aflat că un dosar de la Academia de înot a primit deja număr de înregistrare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Un copil s-a plâns de tratament discriminatoriu, după ce, timp de mai multe luni, i s-a permis să se antreneze în bazin doar o oră la fiecare ședință, în loc de două ore, câte îi reveneau în schimbul achitării de către parinții lui a taxei lunare de 600 de lei.
Cum s-a ajuns să fie invovată o inegalitate de șanse? În dorința de a aduna cât mai mulți bani, Dinamo a umplut bazinul cu copii veniți pentru inițiere, iar sportivilor de performanță nu le-au mai rămas destule culoare libere la dispoziție. Cunoscătorii povestesc faptul că puștiul a fost somat să termine cursele între primii 8, deși n-a avut la dispoziție aceleași număr de ore de pregătire ca și colegii de generație, dacă vrea să mai rămână în club. „Dacă nu te clasezi între primii 8, te dăm afară”, i s-ar fi transmis din partea clubului, rolul revenindu-le antrenorilor. Traume au suferit și copilul, și părintele. Ambii au avut nevoie de terapie.
Copiii l-au poreclit „Piedone”
Un alt caz ținut ascuns de Dinamo, dar ieșit în aceste zile la iveală, este cel al unui înotător în vârstă de 17 ani dat afară de Dinamo pentru „comportament neadecvat”. În vară, tânărul a fost pedepsit pentru distribuirea, cu mai mult timp în urmă, a unor fotografii cu caracter pornografic. S-a lăsat cu ședință mare la club. Părinții celui învinuit s-au prezentat de mână cu un avocat. Socotind că este vorba despre persecuție, mai mulți colegi de lot i-au trimis comandantului clubului Dinamo, Ionuț Popa, mesaje scrise de mână în care îi solicitau reprimirea acestuia la antrenamente.
În scrisori, tinerii fac caracterizări deloc măgulitoare la adresa lui Mihai Popovici. În diverse ocazii, cu candoarea și cu inocența specifice vârstei, folosesc la adresa lui apelativul „Piedone” (cel care dădea buzna și controla cantine și restaurante), pentru faptul că îi admonesta și când făceau firimituri la masă. Potrivit altor surse din club, pentru asprimea lui, Popovici senior, un tip milităros, este poreclit „Vișinescu”, după numele fostului torționar! De altfel, chiar CS Dinamo a recunoscut în comunicatul trimis către „Adevărul” că intransigența managerului nu este pe placul tuturor.
Redacția a căutat să stea de vorbă despre situația de la CS Dinamo și cu Camelia Potec (43 de ani), președinta Federației Române de Natație, mai ales că în joc este destinul sportiv al campioanei europene Daria Silișteanu, nevoită de la sfârșitul lunii august să ia drumul Fălticeniului, ca să-și poată continua cariera. Fosta campioană olimpică de la Atena 2000 în proba de 200 de metri liber abia s-a întors de la un congres la Federației Europene și a amânat discuția pentru astăzi.
La rândul său, contactat în legătură cu noile dezvăluiri, Mihai Popovici a promis redacției că în zilele următoare va oferi explicații pe îndelete, după ce, la primul episod prezentat de ziar, a lăsat clubul să emită un punct de vedere.
Sursa: adevarul.ro