Messi a refuzat titlul de cel mai bun jucător la Copa America 2015

Starul argentinian Lionel Messi a refuzat titlul de cel mai bun jucător al turneului de fotbal Copa America 2015, în finala căruia naționala Argentinei a fost învinsă la loviturile de departajare de către selecționata țării-gazdă, Chile (4-1).

Potrivit presei argentiniene, Messi, autorul unui gol în competiție, ar fi refuzat această distincție.

"L-am întrebat pe Lionel Messi de ce a refuzat titlul de cel mai bun jucător. El mi-a răspuns că a venit pentru a câștiga un trofeu cu echipa sa și că titlurile individuale nu îl interesează. Are tot respectul meu", a declarat selecționerul echipei Chile, Jorge Sampaoli, citat de site-ul argentinian Minutouno.

Organizatorii competiției nu s-au exprimat deocamdată pe acest subiect. De menționat că Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale 2014 din Brazilia, în finala căreia Argentina s-a înclinat în fața Germaniei (0-1 după prelungiri). AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI