Metrorex: Aglomeraţia de miercuri de la metrou a fost produsă de două urgenţe medicale

Metrorex: Aglomeraţia de miercuri de la metrou a fost produsă de două urgenţe medicale

Aglomeraţia de la metrou produsă în două rânduri în cursul zilei de miercuri, o dată dimineaţa şi o dată seara, a fost cauzată de urgenţele medicale suferite de doi călători, unul de 53 de ani, iar celălalt de 42 de ani, potrivit reprezentanţilor Metrotrex.

Conform unor precizări transmise presei miercuri seara, în ambele situaţii s-a intervenit în baza protocoalelor medicale, prin personalul specializat SMURD şi cu sprijinul personalului Metrorex, însă acest lucru a afectat circulaţia trenurilor de metrou în zona staţiilor de metrou Piaţa Unirii 1 şi Timpuri Noi.

"Cele două situaţii au fost generate de două urgenţe medicale suferite de doi călători. În ambele situaţii s-a intervenit cu profesionalism, conform protocoalelor medicale, prin personalul specializat SMURD şi cu sprijinul personalului Metrorex. În ambele situaţii intervenţiile s-au finalizat prin resuscitare şi preluare de către ambulanţele specializate. Este adevărat, intervenţiile respective au afectat circulaţia trenurilor de metrou în zona staţiilor de metrou Piaţa Unirii 1 şi Timpuri Noi, dar prin intervenţia profesionistă a personalului specializat SMURD cele două persoane au fost resuscitate. Vârsta acestora, 53 şi 42 de ani", explică reprezentanţii Metrorex.

Aceştia subliniază că media celor care folosesc transportul cu metroul este de circa 320.000 de călători.

"Doi călători din cei circa 320.000, dar putea fi oricare dintre cei 320.000. De aceea mulţumim tuturor celor care au înţeles situaţia de urgenţă", au adăugat ei.

Circulaţia trenurilor de metrou s-a desfăşurat cu dificultate miercuri pe Magistralele 1 şi 3, începând cu ora 18:32, din cauza unei urgenţe medicale semnalate într-un tren la staţia de metrou Timpuri Noi, au anunţat reprezentanţii companiei.

"Metrorex informează că astăzi, 07.10.2020, începând cu ora 18:32, din cauza unei urgenţe medicale semnalate într-un tren la staţia de metrou Timpuri Noi, pe Magistralele 1 şi 3, circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară cu dificultate. Au fost realizate procedurile medicale ce se impun în astfel de situaţii, respectiv intervenţia echipajelor SMURD. Pentru continuarea deplasării celorlalţi călători, circulaţia trenurilor s-a desfăşurat pe firul 1 al staţiei Timpuri Noi. Călătorii au fost informaţi cu privire la această situaţie prin instalaţiile de sonorizare de la nivelul peroanelor", potrivit Metrorex.

Graficul normal de circulaţie a trenurilor pe Magistralele 1 şi 3 a fost reluat puţin după ora 19:00.

De asemenea, miercuri dimineaţa, circulaţia trenurilor de metrou s-a desfăşurat cu dificultate de data aceasta pe Magistrala 1, tot din cauza unei urgenţe medicale care a necesitat intervenţia SMURD.

"Metrorex informează că astăzi, 07.10.2020, începând cu ora 07:05, pe Magistrala 1 de metrou, circulaţia trenurilor de metrou s-a desfăşurat cu dificultate din motive independente şi nedorite de Metrorex (urgenţă medicală ce a necesitat intervenţia echipajelor SMURD, care au acţionat la faţa locului - în tren, conform procedurilor medicale). Pentru asigurarea deplasării celorlalţi călători, circulaţia trenurilor s-a desfăşurat în sistem pendulă între staţiile Piaţa Unirii 1 şi Timpuri Noi", se arată într-un comunicat.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...